Rata şomajului va ajunge la 7,2% până la finalul anului

Data: 30 Octombrie 2009

Rata şomajului va ajunge, la sfârşitul acestui an, la 7,0-7,2%, în creştere faţă de cea actuală, de 6,97%, a declarat, miercuri, Mihai Şeitan, candidatul propus la portofoliul de ministru al Muncii, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor. „Eu cred că milionul acela de şomeri este exagerat pentru viitor, dar, în orice caz, sfârşitul acestui an ne va duce către 7,0-7,2% şomaj, deci o creştere faţă de ceea ce avem acum, 6,97%“, a spus el. Referindu-se la strategia de intrare pe piaţa muncii a tinerilor şi femeilor, Mihai Şeitan s-a declarat „intrigat“ de încercarea de a obţine „cu cât mai mare asiduitate şi rapiditate fonduri europene care se duc către resursa umană“.