RATB va înlocui biletele de hârtie cu carduri electronice

Data: 04 Ianuarie 2010

Regia Autonomă de Transport Bucureşti începe, din ianuarie, eliminarea biletelor de hârtie şi înlocuirea lor, pentru călătorii ocazionali, cu aplicaţia „portofel electronic“ de pe cardul ACTIV sau cu un card Multiplu, care se poate încărca cu 2-10 călătorii (pe linii urbane, preorăşeneşti, Expres) şi cu abonamente de o zi. În acest sens, Regia a început o campanie de pregătire a călătorilor în vederea acestei schimbări, atât prin centrele de vânzare bilete şi abonamente, cât şi prin pliante de informare, distribuite călătorilor. RATB efectuează un sondaj prin care doreşte să afle gradul de cunoaştere şi de folosire a aplicaţiei „portofel electronic“ în rândul călătorilor, pentru a putea găsi cele mai bune variante de eliminare a titlurilor de călătorie pe suport de hârtie.