Raţiune şi credinţă
Sunt multe pasaje din Scriptură care ne demonstrează că, atunci când ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu intră în coliziune cu raţiunea umană, soluţia este să ne supunem smeriţi voinţei dumnezeieşti.
Un exemplu este pescuirea minunată relatată în capitolul 5 al Evangheliei după Luca, la care au participat câţiva dintre ucenicii Domnului. Deşi pescari de meserie, cu multă experienţă, în noaptea de care face amintire Evanghelia, ei s-au supus poruncii Mântuitorului de a merge din nou în larg şi a arunca mrejele. Simon nu I-a zis lui Hristos: „Cum poţi să ne ceri să plecăm din nou pe mare? Doar până acum ne-am trudit şi totul a fost în zadar. Noi suntem pescari încercaţi. Nu primim lecţii de la nimeni în privinţa asta. Nu vom prinde nimic nici de data aceasta…“
În alt loc, Evanghelia după Marcu, capitolul 3, ne spune că un bărbat a venit la Domnul Hristos având o mână uscată. Iisus, care îi ştia neputinţa şi dorinţa, i-a poruncit: „Întinde-ţi mâna!“, omul s-a supus şi a fost tămăduit în aceeaşi clipă. Şi asta pentru că a ascultat de Mântuitorul. El ar fi putut să înceapă următorul raţionament şi să spună: „Ce absurditate! Dacă aş fi putut mişca braţul, n-aş avea nevoie de Tine“.
Să întindem deci mâna credinţei noastre fără gândire iscoditoare sau clătinare. Trebuie să ne încredem în Hristos, fără să ne îndoim vreodată de puterea pe care o primim prin păzirea cuvântului Său. (Augustin Păunoiu)