Războiul și pacea în propovăduirea Sfântului Apostol Pavel
Saul din Tars, devenit după convertirea sa miraculoasă pe drumul înspre Damasc Sfântul Pavel, a rămas cunoscut întregii lumi creștine drept „Apostolul neamurilor”, supranumele datorându-i-se prodigioasei sale activități misionare de convertire a lumii păgâne din Imperiul Roman, la noua credință creștină, la religia care propovăduia, în inima politeismului, iubirea aproapelui.
Teolog bine pregătit la școala marelui învățat Gamaliel, fin cunoscător al adâncimilor sufletului omenesc și bun orator, Sfântul Apostol Pavel a știut ca nimeni altul să se folosească de realitățile contextului epocii sale pentru a răspândi noile idei ale credinței creștine, între care iubirea, răbdarea, pacea, învierea morților și viața viitoare care, în câteva zeci de ani, se vor extinde cu repeziciune, din Asia Mică, înspre nordul Africii și Europa, ajungând chiar și în capitala imperiului, Roma.
Componența multietnică a Imperiului Roman și dorința fiecărui popor de eliberare și pace au fost premisele care l-au determinat pe Sfântul Pavel să vorbească frecvent în epistolele sale despre pace ca stare a sufletului, a noii lumi creștine și a lui Dumnezeu și a Împărăției Sale.
Trebuie știut de la început faptul că nu există o învățătură creștină despre război. Războiul nu este o problemă evanghelică sau un ideal creștin. Dumnezeul nostru este Domnul și Dumnezeul iubirii, al iertării și al păcii (Rom. 15, 33; 1 Cor. 14, 33). Lupta e osândită și răzbunarea este oprită oamenilor (Mt. 5, 38-40), răzbunarea și răsplata fiind ale lui Dumnezeu (Rom. 12, 17-21). În mânie și în răzbunare, noi, oamenii, greșim, iar Biblia și istoria omenirii sunt pline de exemple în acest sens. În ele citim cum toate popoarele războinice le-au strivit din mândrie și lăcomie pe cele mai mici, mai slabe și pașnice.
Expresii ca „Dumnezeul păcii” (Rom. 16, 20) sau „roada Duhului este… pacea…” (Gal. 5, 22) ori „Pace fraților și dragoste cu credință de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos” (Efes. 6, 23) sunt nu numai idei atotprezente în epistolele sale, ci și virtuți ce trebuie împlinite de către fiecare creștin care dorește să atingă desăvârșirea.
Față de numeroase vicii și nedreptăți sociale, sclavie sau război, Sfântul Apostol Pavel invocă „pacea lui Dumnezeu care covârșește toată mintea” (Filip. 4, 7) spre a păzi inimile și cugetele creștinilor.
În mijlocul răutăților lumii, al păcatelor care înăbușă sufletul, al războaielor care ucid trupul, „templu al Duhului Sfânt”, și sufletul, scânteie dumnezeiască, Sfântul Pavel transformă lupta trupească și armele sale în luptă duhovnicească și arme potrivite unei astfel de confruntări, îndemnând creștinii la curaj și statornicie în lupta spirituală.
„În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. (...) Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii. Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi şi coiful mântuirii, şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu…” (Efes. 10, 17).
În acest sens spiritual, de luptă împotriva răului cu sabia Duhului, trebuie înțelese cuvintele Mântuitorului Hristos, Care zice: N-am venit să aduc pace, ci sabie (Mt. 10, 34).
Întreaga perioadă apostolică până astăzi este un îndemn perpetuu al slujitorilor sfințiți ai Bisericii către creștini care trebuie să trăiască în pace cu toți oamenii (Rom. 12, 8; II Tim. 2, 22), pentru că toți sunt frați între ei.
Pe buzele întregii omeniri, dintotdeauna, dar mai ales astăzi, se găsesc cuvintele care exprimă cea mai adâncă dorință a inimii: o viață fericită. Dar ce înseamnă o viață fericită în înțelegerea Apostolului neamurilor? Viața fericită e viața pașnică și liniștită; în toată cuvioșia și bună-cuviința (1 Tim. 2, 2), viața trăită în pace și dragoste (2 Cor. 13, 11; Efes. 6, 23).
De-a lungul istoriei, pacea a fost idealul care a atras ca un magnet milioane de suflete creștine care doreau cu ardoare să trăiască și să împlinească în viața lor pacea divină.
Astăzi, mai reprezintă o prioritate a vieții noastre creștine cunoașterea și vederea lui Dumnezeu? Dacă da, atunci trebuie să ținem seama de îndemnul aceluiași Apostol Pavel, de data aceasta, din ultima dintre cele 14 epistole ale sale adresate creștinilor, ca un testament peste veacuri: Căutați cu toții pacea și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evrei 12, 14).