Recean: „Neutralitatea nu ne asigură securitate”

Data: 20 Feb 2023

Statutul de neutralitate al Republicii Moldova este un instrument de politică externă care s-ar putea, foarte curând, să nu mai funcţioneze, motiv pentru care este necesar ca noi să ne consolidăm capacitatea de apărare, a declarat în plenul Parlamentului de la Chişinău premierul Dorin Recean (foto) în timpul prezentării programului său de guvernare, relatează Deschide.md.

„Nu trebuie să confundăm apărarea cu neutralitatea. Neutralitatea nu ne asigură securitate în caz de agresiune. Dacă nu depunem efort pentru a consolida capacitatea de apărare, atunci ce facem? Vine agresorul, dar noi ne luăm valizele şi fugim?”, a afirmat Recean, care, anterior desemnării în funcția de premier, a fost secre­tarul Consiliului Suprem de Secu­ritate.

Pe parcursul a peste 30 de ani, unii politicieni moldoveni au promovat narativul precum că, „dacă suntem neutri, atunci automat suntem şi apăraţi”, ceea ce reprezintă un fals, a mai spus el.

Potrivit Agora.md, principalele obiective ale programului propus de Dorin Recean, denumit „Moldova prosperă, sigură, europeană”, sunt deschiderea negocierilor pentru aderarea la UE şi accelerarea procesului de integrare; reformarea autorităţilor publice şi a întreprinderilor de stat, cu introducerea unor criterii de performanţă adecvate; măsuri de dereglementare a economiei și de eliminare a birocrației din calea antreprenorilor.

Vineri, 10 februarie, premierul Natalia Gavriliţă şi-a anunţat demisia din funcţie. În aceeaşi zi, preşedinta Maia Sandu l-a desemnat pe Dorin Recean în funcţia de prim-ministru. Guvernul Recean a fost învestit joia trecută, după ce a obținut votul de încredere în Parlament. (C. Z.)