Recensământul populaţiei în Republica Moldova

Data: 06 Mai 2014

În perioada 12 - 25 mai, în Republica Moldova se va desfăşura Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, rezultatele provizorii urmând să fie făcute publice în luna decembrie. Tot în acest an, Biroul Naţional de Statistică (BNS) din Moldova va efectua alte două cercetări, respectiv „Mobilitatea salariaţilor şi locurilor de muncă în anul 2014“ (pentru monitorizarea procesului de creare a noilor locuri de muncă) şi „Activitatea instituţiilor extraşcolare pentru copii“ (pentru evaluarea implementării Strategiei de dezvoltare a învăţământului „Educaţia 2020“). Numeroase acţiuni de conştientizare în rândul populaţiei au fost derulate prin intermediul campaniei „Vorbim româneşte, suntem români“, susţinută de instituţii mass-media, personalităţi din mediul cultural-academic, social şi politic, dar şi organizaţii neguvernamentale, prin care oamenii „sunt îndemnaţi să se declare, la recensământ, români şi că vorbesc limba română“. „Sperăm că acest recensământ nu va fi fraudat ca cel din 2004“, a declarat într-o conferinţă de presă Dinu Plângău, reprezentantul organizaţiei „Tinerii Moldovei“, citat de Agerpres, făcând referire la faptul că la recensământul precedent autorităţile comuniste de atunci i-ar fi împiedicat pe cetăţeni să se declare români. La recensământul din 2004, doar 2,2% dintre cetăţenii Republicii Moldova s-au declarat români. (Oana Nistor)