Recepţie cu prilejul Anului Nou la Episcopia Tulcii

Data: 03 Ianuarie 2013

La sediul Episcopiei Tulcii a avut loc ieri, 3 ianuarie, o recepţie cu prilejul intrării în noul an. La eveniment au participat preoţii din oraş, stareţi şi stareţe de la mănăstirile din eparhie, angajaţi ai Centrului eparhial, autorităţi locale şi alţi invitaţi. În numele preoţilor din Tulcea, părintele protoiereu Romeo-Gabriel Ispas a adresat un cuvânt de salut, după care Preasfinţitul Visarion a rostit un cuvânt de binecuvântare, în care a mulţumit lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în anul ce s-a încheiat asupra clerului şi credincioşilor din cuprinsul Episcopiei Tulcii, adresând urări de sănătate şi de noi împliniri celor prezenţi. Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea, şi deputatul Vasile Gudu au arătat, în alocuţiunile lor, bunele relaţii de colaborare dintre Episcopia Tulcii şi organele administraţiilor de stat şi locale. La final, întreaga asistenţă a intonat troparul Botezului Domnului, fiecare participant primind un dar simbolic. (G.C.P.)