Recepţie organizată de Reprezentanţa BOR la Bruxelles

Data: 10 Septembrie 2009

Pentru a marca începutul noului an bisericesc, Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituţiile europene de la Bruxelles a organizat pe 8 septembrie 2009 o recepţie la care au fost invitaţi cei ce reprezintă ţara noastră în capitala Europei. Europarlamentari români, ambasadori, membrii ai reprezentanţelor şi delegaţiilor permanente ale României pe lângă Uniunea Europeană şi NATO, funcţionari din cadrul instituţiilor europene au împărtăşit momente de rugăciune şi convivialitate în biserica Reprezentanţei din Rue des Palais 181, împreună cu IPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale. După slujba de Te Deum, Înalt Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de bun-venit prin care a felicitat pe toţi cei ce lucrează la consolidarea identităţii, a credibilităţii şi a stabilităţii Europei unite, încurajându-i ca, prin demnitate, perseverenţă în muncă şi realizările pe care le vor obţine, să crească prestigiul ţării noastre în cadrul marii familii europene.