Rechizite pentru copii defavorizaţi din Protoieria Ploieşti Sud

Un articol de: Ioan Bușagă - 19 Septembrie 2015

Protoieria Ploieşti Sud în parteneriat cu Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” din municipiul Ploieşti au oferit, zilele trecute, în cadrul proiectului european „Euroscola 2015“, la peste 100 de copii daruri la început de an şcolar. „Echipa «EuroCuza» Ploiești, formată din 22 de elevi inimoşi ai Colegiului Naţional «Alexandru Ioan Cuza» din municipiu, şi Protoieria Ploieşti Sud au venit în sprijinul elevilor din familii defavorizate, elevi care se confruntă cu riscul abandonului şcolar. Astfel, parohiile din cuprinsul Protoieriei Ploieşti Sud au prezentat campania pentru susţinerea acestor copii şi au oferit rechizite şcolare, în valoare totală de 6.800 lei, pentru 100 de elevi ai şcolilor «Toma Caragiu», «Ion Creangă» şi «Radu Stanian» din Ploieşti. Ghiozdane complet echipate, dulciuri şi produse de igienă au fost distribuite cu dragoste de elevii voluntari ai colegiului sus-menţionat, voluntari care sunt implicaţi în mai multe acţiuni de sprijinire a elevilor din familii cu venituri foarte mici. De asemenea, prin strădania preoţilor din Protoieria Ploieşti Sud au fost oferite rechizite şcolare în valoare totală de 18.820 lei elevilor sărmani din şcolile cu care parohiile au încheiat parteneriate. Un dar care nu a necesitat vreun efort supraomenesc, dar care a valorat enorm pentru cei care, în sfârșit, au parte de aceleași privilegii ca și colegii lor mai înstăriţi, iar fericirea din ochii copiilor a fost cea mai de preț răsplată”, a precizat părintele protopop Mihăiţă Stroe, al Protopopiatului Ploieşti Sud.