Rechizite şcolare pentru copiii de la Centrul social din Grădinari - Olt
Un număr de 13 copii din cadrul Centrului social multifuncţional Grădinari, judeţul Olt, al Arhiepiscopiei Craiovei, au primit săptămâna trecută rechizite şcolare, înmânate de către instructorii educatori ai acestui aşezământ social. Coordonatorul centrului, părintele Romică Constantin Costea, a subliniat că darurile vin în sprijinul acestor copii, care au nevoie de suport socioeducativ, pe care specialiştii încearcă să îl ofere. De asemenea, părintele a adăugat că în această perioadă au fost acordate rechizite şcolare celor aproximativ 30 de beneficiari ai centrului. (Gabriela Firu)