Rechizite și biciclete pentru copii din localitatea Pleașa, județul Prahova

Un articol de: Marius Nedelcu - 06 Septembrie 2019

70 de copii din localitatea prahoveană Pleașa au primit din partea parohiei, duminică, 1 septembrie, ghiozdane complet echipate cu tot ce e necesar unui elev la început de an școlar.

„Am dorit să fim alături de copiii cu probleme de ordin material, la început de an școlar. Sprijinul oferit nădăjduim să fie un imbold pentru a-i încuraja pe cei mici să iubească școala”, a spus părintele paroh Marius Gheorghe. Acțiunea a fost organizată de Parohia Pleașa, cu sprijinul unor sponsori atât din localitate, cât și din Ploiești.
De asemenea, Parohia Pleașa a oferit de curând și 10 biciclete unor copii din familii cu venituri reduse.

Bicicletele au fost achizițio­nate și dăruite celor mici cu sprijinul unor credincioși care au dorit să aducă bucurie copiilor la început de an școlar. Bicicletele au fost dăruite de diaconul Silviu Neacșu, de la Parohia „Sfinții Voievozi” din Ploiești, cel care le-a transportat în comunitate. La această acțiune au participat părintele protoiereu Adrian ­Matei, de la Protoieria Ploiești Nord, și părintele paroh Marius Gheorghe, de la Parohia Pleașa.

„Cu mare bucurie și cu multă emoție în suflet am participat la acțiunea din Parohia Pleașa, Protopopiatul Ploiești Nord, unde, cu sprijinul unor oameni de bine, s-a reușit să se facă o mare bucurie unui număr de 10 copii care provin din familii defavorizate şi care au primit în dar biciclete noi”, a declarat părintele protoiereu Adrian Matei.

Duminică, 8 septembrie, în Parohia Pleașa, între orele 8:00 şi 12:00, la căminul cultural din localitate va avea loc o campanie de donare de sânge, parohia fiind înscrisă într-o campanie mai amplă organizată de Protoieria Ploiești-Nord, în fiecare duminică, până în 27 octombrie.