Recital de cântări religioase la Timişoara
Corul "Melos" al Facultăţii de Teologie din Timişoara, condus de pr. conf. univ. dr. Nicolae Belean, a susţinut un recital de cântări religioase marţi, 26 iulie, începând cu ora 20:30, la Catedrala mitropolitană din Timişoara.
Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul celui de-al 26-lea congres al Societăţii Internaţionale de Imnologie (IAH), care a debutat duminică, 24 iulie, la Filarmonica "Banatul" din Timişoara. "Suntem deosebit de onoraţi pentru invitaţia de a participa la cel de-al 26-lea congres al Societăţii Internaţionale de Imnologie, precum şi de faptul că acesta se desfăşoară în Timişoara. Concertul susţinut la Catedrala mitropolitană din Timişoara reprezintă un bun prilej de împărtăşire a frumuseţii cântărilor noastre bisericeşti ortodoxe şi a celorlalte confesiuni participante la congres, astfel de evenimente contribuind la cunoaşterea valorilor muzicale religioase internaţionale", a menţionat pr. conf. univ. dr. Nicolae Belean. Programul congresului cuprinde concerte corale şi recitaluri de orgă, susţinute la Catedrala mitropolitană din Timişoara, respectiv Domul Romano-Catolic din Timişoara, precum şi la celelalte lăcaşuri de cult ale confesiunilor creştine participante la congres. În acest sens, astăzi, 28 iulie, de la ora 20:30, va avea loc la Biserica Adventistă "Betania" din Timişoara, de pe strada Independenţei nr. 19, un festival de imnuri religioase. Vor concerta Corul "Laude Cristae", dirijat de Lucian Oniţa, precum şi alte formaţii corale din Timişoara. Congresul se desfăşoară sub egida Universităţii de Vest din Timişoara şi a Filarmonicii "Banatul" din Timişoara, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Consiliului Judeţean Timiş, Consiliului Local Timişoara şi al Universităţii de Vest din Timişoara. Societatea de Imnologie are drept scop cercetarea muzicologică şi editarea de cărţi de imnuri religioase, sub toate formele ei de cântare bisericească, indiferent de forma muzicală sau confesiunea creştină din care provin. Din aceasta fac parte muzicologi, profesori cu doctorate în domeniul muzicii sau al teologiei, personalităţi, preoţi şi reprezentanţi ai diverselor confesiuni creştine. Numărul acestora în întreaga lume depăşeşte impresionanta cifră de 500 de membri activi.