Recital de cântări și pricesne la Subpiatra, Bihor
Duminică, 8 septembrie, în biserica parohială din satul Subpiatra, Episcopia Oradiei, după săvârșirea Sfintei Liturghii, a avut loc un recital de cântări și pricesne închinat Maicii Domnului. După ce s-au împărtășit cu Sfintele Taine, copiii și tinerii din Parohia Subpiatra, pregătiți de parohul Lucian Crișan, au intonat troparul Nașterii Maicii Domnului, axionul „Cuvine-se cu adevărat”, condacul „Apărătoare Doamnă” şi au interpretat mai multe pricesne. Apoi, copiii au prezentat sceneta „Sfânta Fecioară Maria – mijlocitoarea creștinilor”, cu texte scripturistice din Vechiul și Noul Testament, care fac referire la Maica Domnului. Recitalul a fost precedat de un atelier de pictură, în cadrul căruia au realizat icoane pe sticlă reprezentând-o pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus, sub îndrumarea profesorului de religie Florian Irimescu. „Activitatea a avut ca obiective: conștientizarea rolului central al Maicii Domnului în Biserică și în iconomia mântuirii; manifestarea cinstirii, recunoștinței și a dragostei față de Sfânta Fecioară Maria, Maică mijlocitoare și neobosită rugătoare către Fiul său pentru toți oamenii. La final, copiii și tinerii au fost răsplătiți cu iconițe, cărți de rugăciuni, rechizite școlare și dulciuri”, a spus pr. Lucian Crișan.