Recital de colinde la Deva
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei s-a aflat, pe 23 noiembrie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Hărău, Protopopiatul Deva. După săvârşirea Vecerniei, cei prezenţi au audiat colinde în interpretarea lui Costel Busuioc. La finalul concertului, PS Episcop Gurie, a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa postului şi a milosteniei în trăirea creştină. A doua zi, Costel Busuioc a fost invitat în Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Deva, unde câteva sute de credincioşi au venit să-l asculte, bucurându-se de colindele ce vestesc Naşterea Domnului.