Recital poetic în Muzeul Mănăstirii Cernica

Marilena Istrati
ȘI EU AM FOST LA TÂRGU OCNA

Peste capetele noastre,
îngerii scutură pomii de zăpadă.
Clopotul măsoară pacea din noi.
Cădelnița ritmează bătaia inimilor noastre.

Stindardul pur
se continuă în brațul vânjos
al tânărului care cântă: „Aliluia!”,
lângă turnul de pază al închisorii.

Zăpadă în pace de-o clipă.
Cruce vie în noi.
Stejarul sub care
frații și-au luat rămas bun
de la Valeriu
ne-a așteptat și pe noi.

Nicolae Dascălu
DAMNATUL

Coboară sângele în spini,
Neantul vine să existe,
Se-ntorc în burgul acherontic
Soldați cu tropotele triste.

Eu stau de mii de ani și-aștept,
Însângerat pe cruce,
Un heruvim din înălțimi
Blestemul să-mi ridice.

O, Doamne, Tu erai aici
Și pătimeai cu mine,
Venit-a timpul să plecăm
Spre alte zări, senine.

Eugenia Țarălungă
APARIŢII CARE TE FAC FERICIT

îţi iei pustia cu tine
negreşit
pentru orice eventualitate

şi glosarul de termeni
şi ceasurile prielnice rugăciunii
şi simţurile toate (cumpătate au ba
o cumpătare mereu under construction)

şi mai ales războiul la scară redusă
războiul nevăzut
şi demarajul
şi râvna
elanul
constanţa
de la o Noapte de Sânziene la alta
de la o deschidere a cerurilor la alta
care mai de care mai prielnice teofaniilor
sau altor apariţii care te fac fericit

Sfântul Macarie e cel mai fericit sfânt
(du-mă, fericire, ‘n sus
şi izbeşte-mi tâmpla de stele)
fericirea e o macara
un troliu
o metodă frumoasă de elevare
care nu dă greş niciodată
nici în pustie
nici în chilie
nici la căsuţa cu zorele
nici în apartamentul stabil
în care îţi tot aclimatizezi
pustia estivală
rabatabilă
între cele două onomastici
ale Mariei.

Liliana Ursu
FIECE CUVÂNT DIN EVANGHELII

Fiece cuvânt din Evanghelii
e păzit de câte un înger.

Precum ceara strecurată,
precum mierea de rază
luminează acest gând
și zariștea cosmică
de la Văratec.

Sfios, sufletul înoată printre stele.

Daniela Șontică
COPILUL BUN

M-au lăsat acolo
să privesc de departe
cum se bucură împreună
de artificiile domestice -
n-am plâns,
am inspirat adânc.

Văzduhul
mi-a dezlegat oasele,
eram uşoară ca un lampion,
aş fi vrut să întreb de sus:
cine pluteşte acum
într-un contre-jour perfect al fericirii,
cine?
dar ştiam că nu mă mai aude
şi nu mă mai vede nimeni.
Au venit iubirile din trecut,
s-au vindecat una câte una,
din toate la un loc
s-a născut o piatră cu privirea blândă,
un copil
cu gust de pâine şi vin:

l-am mâncat,
l-am băut,
şi era bun.
Şi a rămas cu mine până la sfârşit.

Cătălin Stanciu
DELIRURI - 4

Vreau ca Dumnezeu
să fie doar al meu
să nu se mai risipească
pentru oameni care nu au nevoie
de El.
Dar
Dumnezeu a început
să nu-mi mai înţeleagă limba
iar eu
să nu-i mai recunosc vocea,
aşa-i vorbesc în gând,
ca unei iubiri trecute.

Gabriela Tănase
GÂND

Nimeni nu face drumul la cer
călăuzit de-o umbră.

Într-o biserică veche
am văzut un sfânt
el nu m-a văzut pe mine
i-am pictat un ochi
apoi pe celălalt
acum mă vede
şi plânge.

Elena Dulgheru
IERUSALIM (ORAȘUL VIITORULUI)

Tu fă doar un pas,
cel mai mic,
Și Orașul singur va veni către tine
îmbrățișându-te, colinele arse de vânt
și albite de soare
se ridică vertical, ondulându-se
ca niște mari suprafețe de apă,
ca talazurile verzi ale mării.
Iată-le cum vin către tine, să te îmbrățișeze,
Cum petalele mari de floare
Se înfășoară în jurul pistilului,
să îl protejeze
de noapte.
Tu ești pistilul! Ești centrul.
Ești pelerinul nerătăcitor
străbătând noaptea drumurilor
spre lumină
Căci dorind ai venit.
Nu te teme! Iubește-le!
Aceste peisaje uscate care se ridică vertical, vălurindu-se ca niște cortine
pe scena cerului
Când autocarul aleargă în goană
Pe panglica perfectă a șoselei
de la Tel-Aviv la Ierusalim
Nici nu ai timp să te uiți în telefon,
să verifici fusul stelar și imaginile,
Peisajul te fură cu totul,
deși parcă nu ar avea nimic de spus
Dealurile tocite cu blocuri de piatră albă,
răsărite în vârful lor
aleargă înapoi pe orizontul stâng
și cel drept al șoselei, care se unesc
cu orizontul din față, în care intri,
despicându-l cu săgeata șoselei
ce nu știe să se oprească.
Dorind,
Cu turbioanele dragostei intri
În această țară a viitorului.
Dintre ură și dragoste
mai mare e dragostea.
Dragostea poate converti până și profețiile,
decantând fiecare
silabă a Domnului prin filtrul iubirii,
neschimbând nici un cuvânt,
dar decantând fiecare silabă a Domnului.
Luminați fiecare cuvânt cu inima voastră,
ca pe un diamant!
Purtați cărțile profețiilor pe brațele deschise ale dragostei și ale iertării
și limpede va fi viitorul!
agape
Ochii copiilor vor ști să citească.
Șoseaua virilă mă poartă
pe acest pământ prea bătrân încrustat de cuvinte
către un oraș al viitorului
unind pietrele albe ale trecutului
cu brațele fierbinți ale oamenilor și cu voința lor dârză.
Sfânta Cruce răsărind
Din steaua lui David,
udată de brațele fierbinți ale Elenei
și de inima ei dârză și iubitoare.
Luminați, luminați
Orașul viitorului!
pietrele albe ale trecutului, încrustate cu grijă,
și inimile dârze ale oamenilor au nevoie de dragostea voastră.
Ie-Ru-Sa-Lim!

Victoria Milescu
PLOILE SUNT LACRIMILE POEŢILOR

Ploile sunt lacrimile poeţilor
curg în râuri vijelioase ori calme
pietrele cântă sub versurile
şlefuite de perseide
poeţii nu se nasc oriunde, oricând
nu-i recunoşti uşor, nici repede
seamănă oarecum cu noi
dar ochii lor văd mereu altceva
glasul lor sună altcumva
ei râd şi cântă şi privesc moartea în ochi
beau cu ea o cafea, un şpriţ
zilnic fac o tură dincolo de orizont
din teribilismul lor vicios şi fermecător
cine să-i creadă când povestesc
cum e dincolo şi dincoace de lumină
cine să înţeleagă că versurile lor
sunt strigătele noastre de ajutor
sunt scrisorile noastre de adio
lansate-n infinit
dar infinitului nu-i pasă de noi
infinitul nu are timp nici răbdare
infinitul nu îşi cere iertare...

Florentina Loredana Dalian
PETRU SUNT EU

Și eu m-am speriat, crezându-Te nălucă,
Ți-am cerut cu îndrăzneală, îndoindu-mă:
„Doamne, dacă Tu ești,
fă să vin la Tine pe ape!”
m-am avântat, am mers, apoi,
puțin credincioasă, m-am îndoit, gata să mă scufund;
dar Tu vegheai.
„Doamne, scapă-mă!” - Ți-am strigat.

Și eu, ca și el, m-oi fi lepădat de Tine,
la ceas de seară,
poate nu doar de trei, ci de mai multe ori;
de câte ori vor fi cântat cocoșii?
Dar, Doamne, Tu știi că iubirea-mi bucăți
e astfel din pricina neputinței.
Tu singur înțelegi păcătosul ce n-are curaj
să iubească până la capăt
iar la urmă-și plânge neiubirea.

Întreabă-mă ca pe el, atunci
„Mă iubești tu pe Mine?”
și-Ți voi răspunde la fel
de trei ori,
căci, Doamne, Tu știi, Tu toate le știi!

Pușa Roth
UMBRA

Peste primăverile mele
s-a aşezat o altă primăvară
cu spaimele ei, cu durerile ei,
cu verdele ei, cu bucuriile ei.
Primăvara mea, cea din urmă speranţă,
S-a frânt sub greutatea gândului obosit
Am rămas cu visul de primăvară,
Am rămas în urma mea, am rămas umbră.

Liliana Popa
BUNICULUI, STRĂBUNICULUI,

stră-străbunicului meu...
Prin fața casei mele șiruri de străbuni
Mărșăluiesc cu mine, trădați spre alte lumi.
La Cumidava în ziduri au păstrat
Onoarea și mândria veac de veac.
În vârf de stâncă cartușe au scuturat.
În fiecare zi, în fiecare noapte
Se odihnesc o clipă pe filele din carte.
Pe crucile din cimitir
Ce-au prins a mirosi a mir.
E ceață în România, în Balcani,
Confuze drumuri, cărările spre bani.
Am atâta mărunțiș prin buzunare,
Că pot să îmbogățesc pe fiecare.
Dar nu mai pot să intru în cetate.
Ci doar să arunc monede în fântânile sacre.
Se înalță fluturi din altar
În catedrala mea cu mir și har.

Alexandru V. Dan
UN OM ÎŞI TÂRA ANII PE STRADĂ

şi povestea sa îl strivea tot mai mult
în dreapta, în stânga se prăbuşea câte-o casă
de-atâtea suflete la sânul ei căzând
Ceasurile nu ar fi trebuit nicicând
să părăsească
turlele şi clopotniţele
îşi spuse bătrâna de-o vârstă cu lumea
ce împletea mătăniile
tuturora

Nicușor Stroe
ÎNTOMNARE...

În fiecare toamna plânge într-alt fel...
şi drumul peste umăr într-alt chip și-l
măsoară.
Caleidoscopic, lacrimi uscate peste vară
dau buzna, nevăzute, prin farduri și rimel...

De vină nu e frigul, de vină nu-i nici ploaia
ce biciuie obrajii nesărutați în vis,
nici palma de rugină jilavă și nici claia
de rugi rostogolită din abis.

E-un timp de desfrunzire și aspre judecăți,
neocolind hambarul de desfrunzite-acorduri.
E-un timp în care Timpul se macină-n bucăți
şi pleava vremii zburdă prin tainice
fiorduri...

Și nici măcar timp nu e în oasele ce cântă
în dealul dinspre vie însămânțat cu grauri...
E-un fel de Liturghie bocită printre plauri,
un nenufar în care amintirea zorile-și-mplântă.

Monica Pillat
TE VĂD PLUTIND...

Te văd plutind în fresce și icoane,
Cu mantia fluturând asupra lumii,
În jurul Tău se-adună-n stoluri sfinții,
Ochilor mei le cresc sfioase aripi
Și-o iau aievea-n sus către cupolă.

Iar dincolo de ziduri, porumbeii,
Ca în ghirlandele de mult pictate,
Se-apropie în rotiri fâlfâitoare
De mâna care-aduce-ndestularea,
Și într-o clipă, cu un pumn de boabe,
Pot înălța un dom numai din păsări.

Ignatie Grecu
DOXOLOGIE

Părăsit, ca o pasăre,
singuratic în Altar
preotul plânse.

Dintr-un arbore înalt
îi răspunse
de la strană
privighetoarea
vioară
cântărețul.
Pe deasupra
plutea
ca la început
luminos
Duhul lui Dumnezeu.

Paula Romanescu
ADU-MI AMINTE SĂ TE UIT!

Lui
Când a-nflorit din nou caisul,
Alb liliacul a crescut
Până-n tării s-atingă visul
În care dorul m-a durut.

Adu-mi aminte să te uit!

Când în lan grâul e de-argint
Şi macul sângeră tăcut,
Privighetorile mă mint
Că noaptea-i raiul cunoscut.

Adu-mi aminte să te uit!

Frunzişul auru-şi destramă
În zbor-cădere; pe pământ
Cine mă poartă spre o vamă
De val la ţărm necunoscut?

Adu-mi aminte să te uit!

Văzduhul cerne stele albe
Peste adânc tăcutul lut,
Râd în colind florile dalbe,
Dar magii noştri unde sunt?

Adu-mi aminte să te uit!

Adu-mi aminte să te uit
Că de o vreme uit de toate,
Creşte tăcere în cuvinte,
Nu mai ştiu cine ne desparte,
Să te uit nu-mi aduc aminte…

Passionaria Stoicescu
SOMNUL

El izvorăşte ciudat
din muntele ce creşte
vrăjitoreşte
înapoia ochiului minţii -
se bucură demonii,
se întristează sfinţii
când prin prundişul de vată
incolor şi mut saltă…

De fapt se albăstreşte fără să ştii,
se-nvolburează în vinete câmpii,
trece în roşu aprins
de la sângele unui monstru ucis
sau al unui duşman neprins
ce patrulează pe maluri…

Duce în valuri morţi şi vii,
îmbrăcaţi sau nuzi -
strigi, strigi, dar nu te auzi,
ba chiar zboară propria ta făptură
plutind
la picior cu pietre de moară…

La acest zănatic zbor
nu ştiu cum eşti propriul tău
spectator,
cazi şi te ridici din valuri
plin de cea mai îndurerată iubire
sau de cea mai izbăvitoare ură,
de fapt patinezi pe un gheţar
negru de zgură
şi dârdâi în jăraticul unui rug,
cineva te culcă în casa năruită
a copilăriei
şi te trezeşte în viitorul tău coşciug…

Somnul (cu visul) le poate
pe toate
şi se face că apa lui seacă
de la un miros, un sunet,
o pernă căzută pe jos,
o bruscă rază:
halei-hap, lumea se reaşază,
realul s-a instalat,
s-a răsucit „acolo” în „aici”…
Te freci la ochi
rămas în aşteptare
prizonierul unor somnuri mici
până la somnul cel mare…

Dorina Stoica
NU COMPUN POEZIE DE DRAGOSTE

În carnea mea iarna
desenează flori de gheață, vara grindină.
Sunt un fir de iederă.
Rădăcini, amintiri, doruri, lacrimi
înfipte în crăpăturile din zidurile orașului meu.
Frunzele au acoperit totul.
Plec sau rămân?

Privesc în jur nici o inimă
în care să-mi înfig rădăcinile
singurătății.
Nu mă uit/
la filme de dragoste.
Nu compun/
poezie de dragoste.
Nu citesc/
romane de dragoste.
Nu primesc/
flori.
Nu trimit/
scrisori de dragoste.

Hrănesc un poet sărac
alungat de la toate iarmaroacele
unde omenia se vinde pentru un vot.

Nicolae-Florentin Streche
PUER DOLOROSUS

Eram mic şi mă rugam
să nu-l mai lovească,
eram mic şi nu voiam
să tacă atât de îndurerat,
eram mic şi plângeam
cu lumea pentru Nevinovat.

Eram mic şi l-am văzut
mergând pe acelaşi drum,
eram mic printre cei mari,
jurând că nu voi plânge iar,
dar am izbucnit şi mai tare
când i-am văzut spatele
căzut pe asfalt,
cu spinii pe cap,
scuipat şi neajutorat.

de ce-am plâns toţi atunci,
iar acum ne-am făcut mari,
osteniţi în voluptăţi amare,
aruncându-ne vieţile relative
ca nişte jucării dezmembrate?

eram mic de tot şi plângeam cu foc
nopţi şi zile, neştiut, ca să fiu om!

Lidia Popița Stoicescu
PREGUSTARE

Când m-am trezit dimineață,
am întins mâna
spre pata de soare
de pe măsuța de noapte...
Am mușcat din ea -
cu foame și sete!
M-am îndestulat
cu aroma și gustul
Luminii!..

Monica Patriche
***
De acum, nimeni și nimic nu ne poate sta
împotrivă. Trăim o unică viață, și viața crește
în noi, ne crește și ne amestecă,
amestecându-ne
cu ceea ce e afară, cu ploaia, cu frunzele, cu tot.
O pagină de ziar e o pagină de ziar,
un filtru
al unui timp care e în întregime al nostru.
Clipele sunt vii, sunt clipele noastre.
Nu mă poți vedea decât trăgând după mine
covoare de litere negre, pe care pășești.
Seara, am încercat să îți spun că se
repetă un vis.
Te-a surprins frica mea. Lucrurile despre care
vorbeam îți păreau scoase din cărți vechi,
despre un popor primitiv.
- Numele este clar. Nu-i așa?
Mă apropiam cu teamă de propriul vis. Avea să fie
sfârșitul. Mă urmăreai uluit:
- Totul e clar, ai spus și ai deschis
fereastra
ce dă înspre parc. Privește viața!
Copiii sunt în grupuri. O fetiță desface haina de staniol
galben a unei bomboane de ciocolată.
Mâini respiră pe trupuri care dimineață
vor purta o altă lumină.

Emil-Iulian Sude
ARE UN ÎNCEPUT ŞI ÎNCEARCĂ

să pună peste început şi în
continuarea începutului continuarea
şi ia din ce se poate lua din ce nu
se poate lua ca începutul să aibă o
direcție
încearcă să remedieze
ce i-a mai rămas din partea lui
de suflet din partea lui de trup
zona de circumstanță să-i devină
zonă definitivă

până la creierul mare sunt atâtea creiere
mici ale imediatului.

când te-ai pliat prea mult în viziunile
lor nu mai poți ieşi cum eşti
doar cu părți care de multe ori nu îți sunt asimilabile
 

Dumitru Manolache

***
M-am dus în dimineața aceea, ca un tâlhar, să-I fur din mormânt încălțările. Dar am găsit mormântul gol și m-am înfricoșat. Apoi, am auzit o voce care-mi spunea: „De ce cauți pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat”.

M-am spăimântat tare și am fugit strigând din rărunchi: „A înviat! Hristos a înviat!”.

Unii m-au acuzat că am vrut să-L fur chiar pe El, să pot spune apoi prietenilor că S-a sculat din morți. Alții au zis că nu aveam cum să mai descopăr eu mormântul gol, deoarece o femeie mironosiță, pe nume Maria Magdalena, o făcuse cu mult timp înaintea mea.

Dar eu vă spun încă o dată: credeți-mă, eu sunt acela care a descoperit mormântul gol și a strigat „Hristos a înviat!”. Pedepsiți-mă pentru adevărul meu. Și vă mai fac o mărturisire: de când m-am întors din Athos, am devenit tâlhar.

(Fragment din volumul „Locuit de Athos”, Editura Episcopiei Giurgiului, 2012)
 

Catia Maxim

***
În faţa carcerei, gardianul îl izbeşte de zidul din dreptul uşii, silindu-l să rămână în picioare, cât îi citeşte ordinul prin care îi aduce la cunoştinţă pentru ce primeşte o nouă pedeapsă: Ai făcut gălăgie şi te-ai luat la bătaie cu banditul Capotă Iancu. Pentru indisciplină, primeşti şapte zile de izolare. Fără apă, fără hrană. Marş, ­înăuntru! (...) Brusc, covârşitor, timpul se fărâmiţează în sute şi mii de aşchii. (...) ­

Îl zăreşte îmbrăcat în zeghe, cum se apropie. I se alătură. Simte miresme de mir, în timp ce retina îi nemureşte zâmbetul de o nemaivăzută bunătate ce străpunge cu dese şi puternice flash-uri întunericul din „Carcera Oarbă”. Se prinde de zâmbetul Lui. O lacrimă cât chipul său livid îi alină buzele uscate şi o căldură puternică îi însufleţeşte trupul. Reuşeşte să evadeze din prezentul bezmetic. Înmărmurit, în adoraţia clipei, lacrimile vindecătoare îi curăţă ochii şi totul se transformă în Jertfelnic. Brusc şi înălţător, căldura unui mănunchi de raze radiind dinspre fruntea bălaie şi mătăsoasă, aplecată asupra lui, sărman pedepsit, îi alină suferinţa. Uită durerea. Sufletul i se umple de bucurie. Iar îngerul său străveziu îi curăţă cu mir rănile. (Fragment din romanul „Altarul din Carcera Oarbă”, Ed. Tracus Arte, 2017)