Recomandări adresate pelerinilor prezenți la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (20-28 octombrie 2024)

Data: 17 Octombrie 2024

Citiţi şi: Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou: duminică, 20 octombrie 2024 - luni, 28 octombrie 2024

1. Pelerinajul este un act liturgic, misionar și social.

Este un act liturgic pentru că poartă în el bucuria rugăciunii și căutarea sfințeniei.

Este un act misionar pentru că împărtășim lumii bucuria credinței în Hristos Cel răstignit și înviat.

Este un act social, duhovnicesc, pentru că adună în comuniune și oferă speranță oamenilor într-o lume din ce în ce mai lipsită de ideal, de pace și bucurie.

2. Pelerinajul constituie o comuniune în procesiune, o adunare în mișcare, simbol al Bisericii în misiune, care, prin rugăciune și cântare, cheamă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra întregului oraș. La pelerinaj vin din regiuni diferite oameni diferiți ca vârstă, stare socială, grad de cultură, intensitate a credinței și sensibilitate spirituală, dar cu toții trebuie să petreacă un timp binecuvântat, fără a fi tulburați sau deranjați în starea lor de rugăciune și fără a tulbura pe alții.

3. În semn de evlavie față de sfinți, dar și pentru folosul duhovnicesc al pelerinajului, se recomandă pelerinilor următoarele:

  • o ținută vestimentară decentă și adecvată evenimentului, similară celei purtate când participăm la Sfânta Liturghie;
  • un comportament pașnic, civilizat și respectuos față de ceilalți pelerini;
  • în interacțiunea cu ceilalți participanți la pelerinaj sau cu oricare altă persoană, se va folosi un vocabular cuviincios și un ton al vocii scăzut, care să nu tulbure pe cei din jur;
  • păstrarea unei atmosfere de rugăciune, sobrietate și liniște;
  • o atenție deosebită față de copii, persoanele cu dizabilități sau bolnave și persoanele vârstnice împreună cu care călătoriți pentru a nu se rătăci, precum și față de bunurile personale;
  • respectarea traseului, a programului și a indicațiilor oferite de organizatori și voluntari în legătură cu închinarea la sfintele moaște și la alte manifestări liturgice ori pastorale;
  • păstrarea curățeniei în perimetrul locului de pelerinaj și a ordinii.

4. Întrucât pelerinajul este un eveniment duhovnicesc pentru toți cei care participă la el cu credință, evlavie și dragoste de Dumnezeu și de Biserică, pelerinilor le este interzis:

  • să tulbure pe cei împreună-pelerini, în special prin următoarele acțiuni: transmiterea live a evenimentului pe rețelele de socializare, strigăte sau discuții în contradictoriu, ascultarea de muzică la dispozitive care afectează liniștea împreună-pelerinilor etc.;
  • să comercializeze produse sau obiecte;
  • să amenințe, să folosească cuvinte obscene ori să desfășoare activități care periclitează siguranța sau tulbură liniștea persoanelor din jur;
  • să apeleze la mila publică;
  • să fumeze, să consume sau să se afle sub influența alcoolului sau drogurilor.

5. Prezentele recomandări se completează cu reglementările în vigoare privind organizarea şi desfășurarea adunărilor publice. În temeiul legislației aplicabile, organizatorii își rezervă dreptul ca, în situația nerespectării celor de mai sus, persoanele vizate să fie avertizate sau, după caz, îndepărtate de locul pelerinajului, cu ajutorul forțelor de ordine.

(Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române)