Recomandări pentru consumatorii casnici
Consumatorii casnici trebuie să consulte toate informaţiile oferite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei înainte de a alege un furnizor de energie şi să compare ofertele, sfătuiește directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel, într-o postare online. „Refuzaţi contractul dacă observaţi clauze abuzive. Clauzele abuzive sunt acele clauze care provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului”, avertizează el. (C. Z.)