Recomandări pentru cumpărători în perioada reducerilor
Campaniile de reduceri Black Friday bat la uşă, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă amatorilor de promoţii să fie foarte atenţi la posibilele practici incorecte ale comercianţilor. De altfel, Consiliul Concurenţei a avertizat, într-un raport, că îndeosebi retailerii online nu respectă legislaţia în timpul reducerilor, la 80% dintre produsele cu preţ redus monitorizate existând abateri de la lege.
În urma campaniei de reduceri Black Friday din noiembrie anul trecut, când s-au înregistrat vânzări de 200 de milioane de euro (circa 900 de milioane de lei), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi în valoare totală de 122.000 de lei, iar Consiliul Concurenţei a declarat că 80% dintre oferte erau ilegale.
Consumatorii s-au plâns la ANPC că au existat produse cu deficienţe sau neconforme cu specificaţiile de pe site, că au primit alte produse în locul celor comandate sau că termenele de livrare nu au fost respectate.
Alte sesizări au vizat nerespectarea termenelor de ramburs, comportament incorect în relaţia cu consumatorii, nerespectarea termenelor de remediere, precum şi practici comerciale înşelătoare (de exemplu nerespectarea modului de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific preţului).
Mai mult, Consiliul Concurenţei susţine, într-un raport publicat în prima jumătate a acestui an, că vânzătorii online nu respectă legislaţia în timpul campaniilor de reduceri. Pentru aproximativ 80% din produsele monitorizate, consiliul a constatat că preţul la care se aplică reducerea (preţul de referinţă, care apare „tăiat”) afişat de comercianţii online era mai mare decât nivelul prevăzut de lege. În plus, la 20% din cazuri, preţurile erau chiar mai mari decât în mod obişnuit.
ANPC recomandă consumatorilor, mai ales celor care cumpără online, să aibă mare atenţie în perioada promoţiilor. Să verifice, înainte de cumpărare, dacă pe site operatorul economic oferă informaţii corecte şi precise cu privire la datele sale de identificare (denumirea, adresa poştală şi electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăţilor comerciale şi cel de înregistrare fiscală etc.); caracteristicile esenţiale ale produsului; preţul cu toate taxele incluse; cheltuielile de livrare, dacă este cazul; modalităţile de plata şi de livrare; perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului.
În plus, cumpărătorii sunt îndemnaţi să se informeze din timp asupra preţului produsului căutat şi să compare ofertele de preţ.
„Este preferabil să cumpere de la firme cunoscute sau care nu au comentarii negative din partea consumatorilor pe forumuri sau pe site-urile de evaluare a serviciilor”, este un alt sfat al oficialilor ANPC.
Totodată, consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are 14 zile la dispoziţie pentru a-l returna, fără a trebui să invoce vreun motiv pentru a face asta, iar operatorul economic va rambursa toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului.
Un studiu realizat de Google România relevă că, anul trecut, în România, cele mai căutate produse de Black Friday au fost: telefoanele, televizoarele, iPhone, ceasurile şi mobila.
Originea zilei cu mari reduceri de preţ este în SUA, unde prima vineri de după Ziua Recunoştinţei, adică ultima zi de vineri din luna noiembrie, marchează debutul cumpărăturilor pentru sărbătorile de iarnă, iar retailerii oferă discounturi semnificative.
Black Friday a fost organizat pentru prima oară în România în 2011, iar 2015 a fost anul în care vânzările online le-au depăşit, pentru prima dată, pe cele tradiţionale, valoarea cumpărăturilor situându-se la peste 100 de milioane de euro.
În acest an, evenimentul din „Vinerea Neagră” este anunţat de către majoritatea retailerilor din România pentru perioada 16-18 noiembrie, cu o săptămână mai devreme decât evenimentul tradiţional din SUA.