Recomandări pentru întreţinerea bicicletei

Data: 28 Noiembrie 2013

Tot mai multă lume din marile oraşe a renunţat la deplasarea pe patru roţi alegând ca mijloc de deplasare bicicleta. Chiar dacă este vreme urâtă, velocipedul rămâne una din soluţiile alese pentru a circula pe străzile supraaglomerate. Dar, ca orice vehicul, şi bicicleta are nevoie de îngrijire si întreţinere. Pasionaţii de la „FreeRider.ro - Revista de biciclete“ sunt cei care pot da cele mai potrivite recomandări pentru întreţinerea acasă a acestora. Astfel pentru rezolvarea rapidă a micilor reparaţii este necesară o minitrusă de scule care trebuie să conţină un set de chei imbus, o şurubelniţă în stea, cheie de spiţe, presă de lanţ sau diverse şurubelniţe. Din dotarea ciclistului nu trebuie să lipsească o pompă de mici dimensiuni. Un set de leviere pentru demontarea anvelopelor împreună cu un set de petice completează necesarul trusei pentru a nu avea surprize la drum.

De asemenea, sunt necesare două tipuri de soluţii pentru uns lanţul: una pentru condiţii uscate şi alta pentru vreme şi drum umede. Este foarte important ca lanţul să fie bine uns pentru a funcţiona optim. Nu este indicată folosirea soluţiilor improvizate precum vaselina sau uleiul de bucătărie. Lanţul produce sunete deranjante dacă sistemul de transmisie funcţionează greoi sau când este murdar. Lanţul trebuie curăţat foarte bine înainte de a-l unge. Curăţarea acestuia cu motorină va înlătura lubrifiantul dintre zale. Trebuie folosit şi un strop de lubrifiant la părţile în mişcare ale schimbătoarelor şi la cele două rotiţe ale patinei. Pentru curăţarea bicicletei, se folosesc cârpe vechi precum şi o periuţă de dinţi, cu ajutorul căreia se pot curăţa zonele mai puţin accesibile ale bicicletei. Periile de sârmă zgârie componentele bicicletei. Este recomandat să aveţi şi două camere de rezervă.

Este important ca anvelopele să fie umflate la presiunea corespunzătoare. Biciclistul este cel care stabileşte presiunea corectă. Trebuie ţinut cont de greutatea biciclistului, de terenul pe care se rulează, precum şi de dimensiunea anvelopei. (C. Ciocan)