Record de candidaţi la UMF Bucureşti
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență. Pentru sesiunea din iulie 2026 au fost scoase la concurs 1.947 de locuri, dintre care 1.291 finanțate de la bugetul de stat și 656 cu taxă, iar numărul de candidaţi este de 6.916. Se confirmă, astfel, „încă o dată, (…) prestigiul academic construit prin performanță, responsabilitate și excelență, reprezentând cea mai valoroasă recunoaștere a calității actului educațional și a standardelor academice pe care universitatea le promovează”, afirmă, într-un comunicat, rectorul UMFCD, prof. univ. dr. Viorel Jinga. În premieră, pentru accederea la toate programele de studiu de licență ale Facultății de Moașe și Asistență Medicală admiterea se va face pe bază de dosare. Pentru celelalte specializări, proba scrisă a concursului de admitere se va desfășura duminică, 26 iulie 2026, începând cu ora 9:00. (O.N.)