Record pentru un bronz de Brâncuşi
O sculptură din bronz a lui Constantin Brâncuşi a fost vândută luni la New York, în cadrul unei vânzări organizată de casa de licitaţi Christie’s, cu suma de 57,3 milioane de dolari, un record pentru artistul român, relatează AFP. „Muză adormită”, a fost turnat în bronz în 1913 după un model creat în 1909-1910.
Precedentul record al artistului, de 29,1 milioane de euro (37,2 milioane de dolari la vremea aceea), data din februarie 2009. Lucrarea era însă diferită, fiind vorba de o statuetă din lemn de stejar intitulată „Madame L.R. (Portrait de madame L.R.)”.
Lucrările lui Brâncuşi (1876-1957) au devenit foarte rare la o licitaţie, astfel încât vânzarea de luni a fost un eveniment.