Rectificare bugetară în două săptămâni

Data: 05 August 2021

Bugetele unor ministere vor beneficia la rectificare de resurse suplimentare în limita deficitului asumat, de 7,16% sau mai mic, după cum a transmis prim-ministrul Florin Cîţu. Rectificarea bugetară anunţată ar urma să aibă loc în două săptămâni.

Premierul Florin Cîţu a sub­liniat că „în funcţie de execuţia bugetară, vedem dacă este nevoie să modificăm ceva la alocarea resurselor în buget, pentru a menţine deficitul bugetar la ţinta de 7,16%”. Potrivit Raportului privind execuţia bugetară pe al doilea trimestru al anului 2021, spune Cîţu, citat de Agerpres, cheltuielile efectuate în această perioadă s-au situat sub nivelul programat în cazul majorităţii titlu­rilor şi, în special, în cazul celor de capital şi al celor cu proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile.

„Este necesar ca în perioada imediat următoare să se intensifice eforturile de implementare a proiectelor de investiţii finanţate atât din resurse bugetare interne, cât şi din fonduri externe nerambursabile astfel încât să se recupereze din decalajul faţă de cheltuielile programate a se efectua înregistrat în primele două trimestre ale anului 2021. De asemenea, în acest context, şi sumele atrase din fonduri externe nerambursabile ar urma în perioada următoare să recupereze din decalajul înregistrat în perioada analizată”, mai arată raportul.

De asemenea, la nivelul ordonatorilor principali de credite vor fi luate măsuri pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor externe nerambursabile, precum şi pentru creşterea rigurozităţii în programarea trimestrială a cheltuielilor publice.

Premierul Florin Cîţu a apreciat că „resursele alocate în buget la începutul anului sunt suficiente, având în vedere ritmul cheltuielilor lunare din prima jumătate a anului”, şi nu există elemente „care să ducă la creşterea deficitului bugetar”. 

Unul dintre ministerele care ar urma să primească sume suplimentare este, potrivit preşedintelui Senatului, Anca Dragu, Ministerul Transporturilor. 

„Sper ca această rectificare să aibă loc într-un orizont de una- două săptămâni. Am văzut draftul acestei rectificări şi pot să vă spun că avem investiţii-record. Este pentru prima dată când de la Ministerul Transporturilor nu se taie bani, ci se alocă, şi noi sperăm ca Guvernul să găsească chiar mai mult de 300 de milioane, cât apare acum în acest proiect de rectificare”, a afirmat Dragu. 

Potrivit acesteia, pe partea de investiţii lucrurile stau „foarte bine” în ceea ce priveşte execuţia bugetară. „Dacă ne uităm, avem pe primul trimestru o creştere a investiţiilor, în general, şi publice, şi private, de 11,7% faţă de anul trecut. Asta înseamnă că creşterea economică semnificativă pentru România se bazează foarte mult pe investiţii”, a mai subliniat Dragu. (O. N.)