Recunoaștere pentru centrul clujean „Sfântul Nectarie”
La sediul Centrului de Studii pentru Medicină Paliativă din Brașov, a avut loc ședința Comisiei Naționale de Paliație. Ordinea de zi a vizat, printre alte aspecte medicale, lista medicamentelor de interes strategic pentru paliație și necesitatea pregătirii asistenților medicali în domeniul îngrijirilor paliative. Din partea Centrului „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca a participat dr. Teodor Tudoran, medic primar și formator în îngrijiri paliative.
Cu această ocazie, instituția aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a primit diploma de recunoaștere ca „Centru de practică clinică în îngrijiri paliative pentru rezidenții de oncologie”. Această recunoaștere este o mărturie a apropierii Centrului „Sfântul Nectarie” de mediul academic, prin care se aduce o contribuție la formarea specialiștilor în oncologie într-un mediu axat pe valorile creștine, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.