Recunoștință pentru adormiți

Cel mai bun judecător al vieții unui om este moartea lui. Fiindcă ceea ce-ți rămâne în ziua morții, aceea este averea ta cea adevărată. În calendarul bisericesc sunt menționate zilele de pomenirea morților. De ce trebuie să ne amintim de cei adormiți? Dacă am gândi, fie și măcar câteva clipe, la cât datorăm celor de dinaintea noastră și care acum nu se mai află printre noi, ne-am rușina pentru cât de puțin facem sufletelor lor. Părinții, bunicii, dar și cunoscuții, prietenii care ne-au părăsit prea devreme, toți au nevoie de rugăciunile și milosteniile noastre ca un minim gest de aducere-aminte și recunoștință față de cei care ne-au dat viață, ne-au crescut sau ne-au fost alături la greu.

Un tânăr stilat, student la facultate, sărbătorea într-un bar sfârșitul sesiunii. El a privit în jur și a văzut un bătrân. Studentul s-a apropiat de el și a început să-i povestească de ce oamenii vârstnici nu-i înțeleg pe cei din generația lui. „Pur și simplu voi ați crescut într-o lume complet diferită, aproape primitivă, a spus el tare, ca să fie auzit de toți clienții barului. Generația mea a crescut cu televizoare, avioane cu reacție, călătorii în cosmos, internet, energie atomică și atâtea altele.”

După această perorație orgolioasă, studentul s-a oprit pentru a-și sorbi mulțumit de sine berea comandată. Bătrânul a profitat de această pauză și i-a vorbit calm: „Fiule, să știi că ai dreptate. Când eram de vârsta ta nu aveam nici unul din aceste lucruri pe care le-ai enumerat. De aceea, noi le-am creat. Cei din generația mea se vor stinge în curând. Ei vă lasă moștenire tot ceea ce ai pomenit tu mai devreme. Acum ar fi cazul să te gândești la ceea ce faci tu pentru următoarea generație.”

Toți oamenii care au auzit discuția dintre cei doi l-au aplaudat pe bătrân pentru replica lui înțeleaptă.