Recunoştinţă pentru compasiune şi jertfelnicie
Preoţii care slujesc în unităţile medicale şi de medicină legală din Capitală, în care au fost internate sau depuse victimele incendiului de la clubul Colectiv din data de 30 octombrie 2015, au primit distincţii din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul a avut loc ieri, 22 decembrie, în Reşedinţa Patriarhală.
Cei 13 preoţi de la unitățile medicale și de medicină legală din Capitală au primit din partea Părintelui Patriarh Daniel Diploma omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur” cu medalie. La evenimentul festiv au participat și membrii Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Înainte de oferirea distincţiilor, Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat: „Noi am ajutat după posibilităţi 67 familii, ale celor care suferă din cauza arsurilor, dar, în mod direct, prezenţi foarte adesea au fost preoţii de caritate. Întrucât anul acesta este şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, am considerat că este necesar să oferim Diploma omagială «Sfântul Ioan Gură de Aur», model de păstor sufletesc, duhovnicesc, pentru toate timpurile, care a tâlcuit profunzimea Scripturilor şi, în acelaşi timp, a luptat pentru evidenţierea demnităţii umane din fiecare om. Această lucrare de mare semnificaţie duhovnicească a traversat secole, de la Sfântul Ioan Gură de Aur până astăzi, şi, iată, în Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi este foarte important să vedem că preoţii de caritate sunt alături de oamenii în suferinţă pretutindeni, dar mai ales în spitale, unde durerea este foarte mare atunci când oamenii au răni care se vindecă foarte greu.”
Cei 13 preoţi de caritate din unităţile medicale şi de medicină legală din Capitală care au primit distincţiile bisericeşti au fost: pr. Eugen Cucu, de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”; pr. Marian Ciprian Hangu, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca; pr. Cristian Manolache, INML „Mina Minovici”; pr. Alexandru Nicolae, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias; pr. Ştefan Oproiu, de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”; pr. Gheorghe Camil Pavel, de la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arşi; pr. Tudorel Peiu, de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”; pr. Marian Sava, de la Spitalul Universitar Bucureşti; pr. Cosmin Cristian Theodorescu Posea, de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan”; pr. Cristian Neacşu, de la Spitalul Militar Central; pr. Gheorghe Oprea, de la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”; pr. Ion Tudor Ciocan, de la Spitalul de Ortopedie „Foişorul de Foc” și pr. Marius Ciprian Dinu, de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.