Recunoştinţă pentru darul vieţii şi pentru ajutorul semenilor
În Duminica a 29-a după Rusalii, în locaşurile de cult ale Bisericii Ortodoxă s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul al XVII-lea, versetele de la 12 la 19, în care este prezentată Vindecarea celor zece leproşi. Cu această ocazie, credincioşii au fost îndemnaţi să fie recunoscători atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de semeni.
În Duminica a 29-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit pictura Capelei „Sfântul Nicolae“ din cadrul Centrului de Plasament şi al Centrului de Educaţie Incluzivă de la Turnu-Roşu, judeţul Sibiu. La sfinţire au participat autorităţi judeţene şi locale, amintind aici pe secretarul Consiliului Judeţean Sibiu, Nicola Iordan, primarul comunei Turnu-Roşu, Stelian Istrate, inspectorul şcolar de Religie, prof. Măriuca Neagu, cadre didactice şi numeroşi alţi oaspeţi.
Alături de ierarh, a oficiat şi un sobor de preoţi format din protopopul de Avrig, Vasile Gafton, slujitorul capelei, părintele Cristian Nicolae, parohul din Turnu Roşu, Mihai Vrânceanu şi părintele Marius Munteanu de la Parohia Marpod, Protopopiatul Agnita. Ierarhul a sfinţit pictura interioară realizată în capelă şi a binecuvântat celelalte lucrări de înfrumuseţare a capelei din instituţia de ocrotire socială.
A urmat Sfânta Liturghie, spaţiul liturgic fiind arhiplin de credincioşi veniţi din sat şi din împrejurimi pentru a se ruga la slujba arhierească şi pentru a primi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Laurenţiu. Credincioşii au avut posibilitatea să se închine capului Sfântului Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, păstrat într-o raclă la Catedrala mitropolitană din Sibiu şi adus cu această ocazie, primind şi iconiţe ale marelui ierarh.
Recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi semeni
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia duminicală, în care s-a relatat minunea vindecării celor zece leproşi. Ierarhul a subliniat în predică importanţa recunoştinţei pe care credincioşii trebuie să o aibă faţă de Dumnezeu, Binefăcătorul şi Proniatorul oamenilor.
„Prin participarea noastră la viaţa duhovnicească a Bisericii, a spus Părintele Mitropolit, ne arătăm mulţumitori, asemenea leprosului vindecat care s-a întors la picioarele Mântuitorului Iisus Hristos pentru a-şi arăta recunoştinţa“.
„Recunoştinţa este un răspuns pe care îl dăm unui dar deosebit pe care ni-l face Dumnezeu. Ea trebuie extinsă şi între semenii noştri, căci dacă cineva ne-a ajutat şi ne-a făcut un bine, avem datoria să-i mulţumim. Să ne gândim cât bine face un părinte pentru copilul său, fără să aştepte vreo recompensă. Trebuie să existe recunoştinţă ca mulţumire, ca împăcare, căci totul a venit de la Dumnezeu sau totul s-a săvârşit prin ocrotirea lui Dumnezeu şi de semenii noştri, încât să devenim o fiinţă doxologică şi euharistică“, a spus ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a hirotesit iconom pe preotul slujitor al capelei, părintele Cristian Nicolae. Distincţia clericală i-a fost acordată ca apreciere a misiunii sale în cadrul celor două instituţii găzduite de aşezământul de la Turnu Roşu, unde 55 de copii din familii defavorizate sau orfani primesc îngrijirea şi educaţie. Prezenţa preotului misionar în rândul acestor tineri este deosebit de importantă în educaţia lor şi din acest motiv, cu ani în urmă s-a decis amenajarea unei capele în cadrul aşezământului. Prin grija regretatului preot şi profesor de religie de aici, părintele Petru Oltean, în 2004 avea să se deschidă capela unde se oficiau periodic slujbe religioase pentru tinerii şi cadrele didactice.
Din 2010, preotul Cristian Nicolae a deschis o nouă perioadă în viaţa acestei capele, slujbele fiind oficiate aici în fiecare duminică şi în sărbători. Tot în aceşti ani s-a realizat pictura şi alte lucrări de înfrumuseţare a spaţiului liturgic, încât actuala capelă a devenit un important punct de rugăciune în Turnu Roşu, alături de vechea biserică parohială şi mănăstirea din apropiere.
În semn de recunoştinţă şi de mulţumire, părintele Cristian Nicolae i-a oferit ierarhului o icoană sculptată în lemn a Sfântului Andrei Şaguna. Copiii prezenţi la Sfânta Liturghie au fost binecuvântaţi de ierarh, au primit iconiţe, iar o parte dintre ei s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
Slujire arhierească la Nima, Dej
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Nima din Protopopiatul Dej. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi noul protopop de Dej, Ioan Buftea.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârşit o hirotonie întru preot. Răspunsurile la slujbă au fost date de un grup de tineri teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În cadrul cuvântului de învăţătură, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a vorbit despre recunoştinţă, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii despre vindecarea celor 10 leproşi. Părintele Mitropolit Andrei i-a îndemnat, astfel, pe credincioşi să fie recunoscători lui Dumnezeu, pentru darul vieţii şi pentru purtarea de grijă, cât şi părinţilor, dascălilor şi tuturor celor care îi ajută.
În semn de recunoştinţă pentru implicare în viaţa parohiei, ierarhul a oferit diplome de aleasă cinstire preotului Ioan Costin, comitetului şi consiliului parohial, dar şi oamenilor care au sprijinit activitatea pastoral-misionară a bisericii.
La finalul Sfintei Liturghii IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a vizitat şi celelalte două biserici ortodoxe din localitate, una dintre ele monument istoric. În cadrul vizitei sale în parohia ortodoxă Nima, ierarhul a fost însoţit de vicarul eparhial, pr. Iustin Tira şi de preşedintele filialei din Cluj a Academiei Române, Emil Burzo, care este şi un fiu al satului.
IPS Irineu la Biserica „Sfântul Antonie“
Parohia albaiuliană care îl are ocrotitor pe întemeietorul vieţii monahale, l-a avut ca oaspete de seamă pe Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Înaltpreasfinţia Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a îmbogăţit sufleteşte pe credincioşii care au umplut până la refuz biserica parohială.
Adresându-se celor prezenţi, IPS Arhiepiscop Irineu a detaliat, pornind de la rugăciunea de mulţumire a leprosului vindecat de Domnul Iisus Hristos, diferitele aspecte ale rugăciunii - modul consacrat în tradiţia creştină de comunicare personală cu Dumnezeu. Indiferent dacă e vorba de rugăciunea de mulţumire, de cerere sau de laudă, de fiecare dată când ne înfăţişăm înaintea Domnului este nevoie de o temeinică pregătire şi de o stare sufletească care să exprime credinţa, nădejdea şi dragostea.
Parohia Ortodoxă „Sfântul Antonie cel Mare“ din Alba Iulia, unde slujeşte pr. prof. univ. Simion Todoran, a fost înfiinţată la începutul anilor â90, când biserica de lemn din satul Brăzeşti, judeţul Alba, construită în 1769, a fost strămutată la Alba Iulia. Biserica a fost resfinţită în 16 august 1992, prilej cu care a primit al doilea hram: Sfântul Antonie cel Mare. În decursul ultimilor 20 de ani au fost finalizate lucrările de pictură şi au fost ridicate în curtea locaşului de cult un altar de vară şi un muzeu, construite din lemn.
Slujire arhierească la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Sfânta Treime“ din Baia Mare, în prezenţa unui număr mare de credincioşi.
„După ce sfintele sărbători creştine de iarnă au trecut, cu mult folos duhovnicesc, cu multă bucurie şi binecuvântare, bisericile noastre nu sunt mai puţin pline de credincioşi, ei continuă, ca şi în praznicele sfinte, în fiecare duminică să participe la Sfintele Liturghii, înălţându-se duhovniceşte şi sporind viaţa creştină evlavioasă, cu multă sfinţenie şi multă evlavie“, a spus PS Iustin Sigheteanul care a adăugat că la Baia Mare se fac pregătiri pentru adunarea eparhială care va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie.
Hram la Parohia „Sfântul Antonie“
Parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ din Cluj-Napoca şi-a sărbătorit primul hram. Sărbătoarea a avut o dublă semnificaţie pentru comunitatea parohială, întrucât luna aceasta s-a împlinit şi un an de la deschiderea Muzeului „Poarta de sub Feleac“. În cadrul muzeului a fost amenajat un paraclis unde se desfăşoară până în prezent programul liturgic şi cel catehetic.
Parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ a fost înfiinţată anul trecut la solicitarea credincioşilor de pe strada Soporului, a declarat pr. Robert Kovacs. La primul hram al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare“ au participat pr. Ioan Bizău de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca şi pr. Nicolae Muntean de la Parohia Cutca, Protopopiatul Gherla. (Pr. Florin Croitoru, Ştefan Mărculeţ, Andreea Pâgleşan)