Recunoştinţă pentru prietenii Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“
Colaboratorii şi partenerii Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ s-au întâlnit în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Spiridon la Biserica „Sfântul Sava“ din Iaşi. Reprezentanţii fundaţiei au oferit diplome, însoţite de alese mulţumiri, tuturor sponsorilor şi invitaţilor care au venit în ajutorul celor aflaţi în nevoie.
Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a organizat joi, 12 decembrie 2013, o întâlnire a angajaţilor cu sponsorii, partenerii, colaboratorii şi voluntarii care sprijină activităţile instituţiei. De dimineaţă, în Biserica „Sfântul Sava“ din Iaşi a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoţi, în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra fundaţiei şi asupra beneficiarilor acesteia. În continuare s-a oficiat o slujbă de Te Deum, la finalul căreia părintele Mihai Doroşincă, directorul executiv al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“, a oferit distincţia de „Prieten al Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă“ sponsorilor şi partenerilor care au susţinut în mod consistent acţiunile fundaţiei în ultima perioadă. „Părintele Mihai Doroşincă a mulţumit partenerilor fundaţiei prezenţi şi i-a asigurat de întreaga sa recunoştinţă. Directorul FSS al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a adresat mulţumiri mai ales în numele fundaţiei şi al beneficiarilor acesteia care s-au bucurat de sprijinul primit, transmiţând partenerilor cele mai alese gânduri“, a relatat Mihaiela Macsim, referent marketing în cadrul FSS. Persoanele desemnate „prieteni ai Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă“ au sprijinit financiar, material sau sub altă formă activităţile sociale şi evenimentele organizate în acest an. „Aici ne referim la sponsorizări pe evenimente, finanţări directe către beneficiari, produse şi alimente, dar şi alte moduri de ajutor precum facilitarea accesului la diverse servicii şi acţiuni, promovare s.a. Întâlnirea s-a încheiat cu un protocol la sediul fundaţiei, unde s-au discutat despre colaborări viitoare şi planuri pentru proiecte care să vină în sprijinul beneficiarilor noştri“, a mai spus Mihaiela Macsim.