Recunoştinţă pentru sprijinul acordat evreilor din Bucovina în timpul Holocaustului
Două mari personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române, arhiereul Tit Simedrea, mitropolit al Bucovinei în perioada 1941-1945, şi pictorul bisericesc George Rusu, au fost distinse post-mortem cu medalia "Şef Rabin Dr. Alexandru Şafran", acordată de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER) şi de Fundaţia "Dr. Alexandru Şafran", pentru sprijinul acordat evreilor din Bucovina în timpul Holocaustului din cel de-al Doilea Război Mondial.
Festivitatea s-a desfăşurat ieri, 4 noiembrie, la Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti, în prezenţa a numeroşi oameni de cultură şi a reprezentanţilor mai multor comunităţi evreieşti din ţara noastră şi de peste hotare. Despre sprijinul acordat de cele două personalităţi ortodoxe comunităţii evreieşti a mărturisit, în cadrul festivităţii, matematicianul Marcel Shai, evreu din Bucovina, care a supravieţuit Holocaustului, fiind adăpostit de către mitropolitul Tit Simedrea şi pictorul George Rusu, împreună cu familia sa, în subsolul Reşedinţei mitropolitane din Cernăuţi. Marcel Shai a amintit şi despre demersurile pe care mitropolitul Tit Simedrea le-a făcut, împreună cu vrednicul de pomenire patriarh Nicodim Munteanu şi cu şef-rabinul Alexandru Şafran, către Mareşalul Ion Antonescu, pentru a împiedica deportarea a zeci de mii de evrei din Bucovina în Transnistria.
Medaliile şi brevetele semnate de dr. Aurel Vainer, preşedintele FCER, şi de prof. dr. Avinoam Şafran, fiul rabinului Alexandru Şafran, au fost înmânate lui Grigore Popescu, nepotul mitropolitului Tit Simedrea, şi părintelui consilier patriarhal Florin Şerbănescu, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Florin Şerbănescu a transmis mulţumirile Patriarhului României şi a vorbit despre viaţa greu încercată a pictorului George Rusu, care a lăsat posterităţii valoroase opere de artă bisericească şi fapte memorabile.