Recunoştinţă pentru sprijinul oferit Bisericii
Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, a fost distins ieri, 20 decembrie, cu Ordinul "Sfântul Apostol Andrei" pentru mireni, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc.
Patriarhul României a precizat că acordarea acestei distincţii preşedintelui ANCOM este un semn de recunoştinţă pentru sprijinul pe care acesta l-a oferit Bisericii Ortodoxe Române pentru extinderea reţelei de transmisie Radio Trinitas. "Extinderea reţelei Radioului Trinitas, mai ales în Transilvania, a fost pentru Biserica noastră o datorie morală, dar şi o strategie misionar-pastorală, deoarece, în acea parte a ţării, ortodocşii convieţuiesc cu cei de alte confesiunui creştine şi chiar unii de altă confesiune se bucură să asculte programele religioase şi culturale inspirate din credinţa creştină. Avem, aşadar, o lucrare pastoral-misionar ortodoxă, dar şi de mărturisire a valorilor creştine, mai ales într-o lume în care totul se schimbă foarte des şi foarte repede. Noi trebuie să fim, în acelaşi timp, în pas cu lumea, dar şi fideli faţă de Tradiţie. Cu alte cuvinte, Tradiţia are un aspect de statornic şi un alt aspect dinamic, de adaptare la nevoile timpului. Această misiune de a arăta deodată continuitate şi noutate este o misiune mare şi sfântă pe care noi o împlinim prin predica din biserică, prin lucrarea de sfinţire, prin aducerea Tradiţiei în actualitate şi prin sfinţirea actualităţii ca urmare a comuniunii cu toate generaţiile. Biserica trebuie să fie deodată prezentă în generaţia de astăzi, dar şi un loc de legătură între generaţii. Radioul a devenit o puternică forţă misionară, prin faptul că nu doar aşteptăm ca oamenii să vină la Biserică, ci merge şi Biserica spre oameni. O mulţime de bătrâni, de bolnavi care nu se pot deplasa, prin Radio Trinitas, constată că, de fapt, camera în care locuiesc devine un paraclis, o biserică; ei se roagă atunci când se transmite Liturghia sau Vecernia şi participă la acestea ca şi când ar fi în biserică", a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cătălin Marinescu a mulţumit Patriarhului Bisericii noastre pentru aprecierea arătată prin conferirea acestei distincţii şi a precizat că va sprijini în continuare proiectele Radioului Trinitas al Patriarhiei Române. "Este o onoare deosebită pentru mine să primesc acest ordin. Pentru mine a fost o datorie şi o plăcere să ajut dezvoltarea radioului Bisericii Ortodoxe Române, astfel încât el să acopere aproape întreg teritoriul României. A fost o datorie deoarece ştiu de la mama mea, de la socrii mei ce bucurie aduce Radio Trinitas în casele românilor, şi o plăcere pentru că am găsit în Radio Trinitas un partener deosebit. De aceea, am încercat să găsim acele soluţii tehnice care să permită ca tot mai mulţi români să asculte acest radio", a spus preşedintele ANCOM.