Recunoştinţă sau despre redescoperirea valorilor autentice
În Sala Noua Galerie a Muzeului Național al Țăranului Român s-a deschis expoziția de pictură „Recunoştință”, semnată de artiştii Gheorghe Berindei și Mirabela Bedereagă. Recunoștința are sensul deplin al exprimării gratitudinii față de ceva căruia îi datorăm un lucru semnificativ din existența noastră.
Recunoștința tinerei pictorițe Mirabela Bedereagă se îndreaptă către ceea ce artista identifică a fi cunoscut mai dinainte, către ceva în care se regăsește, către ceea ce e bun, frumos și adevărat, adică spre Tradiție. Artista reușește să exprime un mesaj și, totodată, o invitație către omul contemporan, alienat, pierdut în hățișul unui materialism distrugător. Reapropierea de moștenirea înaintașilor, redescoperirea valorii autentice, al cărei fundament nu poate fi altul decât legătura neîntreruptă cu Dumnezeu, adică acea calitate de natură spirituală pe care o poartă Tradiția ar putea fi o cale de salvare pentru ființa desacralizată.
Mirabela Bedereagă și-a dorit să expună alături de un regretat artist, reprezentant al curentului neo-ortodox, apărut în deceniile șase-opt ale secolului trecut, ca replică la arta oficială din România. E vorba despre pictorul Gheorghe Berindei. Pictura sa, de factură geometrizantă, îmbină compozițiile figurative, precum peisajele, naturile statice, portretele, cu cele abstracte și reinterpretează motive simbolice, cu conotații spirituale.
Expoziția va putea fi vizitată până în 14 aprilie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. (A. D.)