Recuperarea economiei mondiale este aproape şi ar putea depăşi aşteptările
Procesul de recuperare a economiei mondiale este aproape şi ar putea depăşi aşteptările, însă este prea devreme pentru a renunţa la măsurile de sprijin din partea statelor, a declarat directorul pentru relaţii externe al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Caroline Atkinson. „Considerăm că procesul de recuperare este aproape şi va fi, posibil, un pic peste aşteptările noastre“, a spus Atkinson.
Economia se confruntă, încă, cu vulnerabilităţi şi sprijinul din partea guvernelor rămâne important, a adăugat reprezentantul FMI. „Este foarte important să subliniem că nu este momentul automulţumirii. Există încă vulnerabilităţi, iar politicile de sprijin, esenţiale pentru reducerea severităţii crizei, rămân importante“, a afirmat Atkinson. FMI se aşteaptă la un declin de 1,4% al economiei mondiale în 2009, respectiv la o creştere economică de 2,5% în 2010. Fondul a modificat în iulie prognoza din aprilie, care indica scăderi de 1,3% în 2009 şi o creştere de 1,9% în 2010. În cazul României, FMI se aşteaptă la o scădere economică de 8-8,5% în 2009, dublu faţă de estimarea anterioară, din luna martie, de 4,1%.