Redescoperirea unor sprijinitori ai satelor din Prahova

Data: 02 Martie 2019

Preoții din cadrul Cercului pastoral Mizil s-a întrunit joi, 28 februarie, la Parohia Grădiştea din Protoieria Urlaţi, județul Prahova. După săvârşirea Sfintei Taine a Maslului de către soborul de slujitori, părintele Ioan Negoiţă, protoiereu al Protopopiatului Urlați, a vorbit credincioșilor prezenți despre importanța redescoperirii persoanelor care își aduc contribuția la dezvoltarea satului românesc, preoți, învățători, profesori, primari și alți intelectuali. În continuare, părintele paroh Valentin Mihalache de la Parohia Grădiştea a susţinut un referat dedicat anului omagial și a scos în evidenţa contribuția majoră pe care au avut-o înaintașii satului Grădiștea la formarea, menținerea și îmbunătățirea educației moral-religioase, menționând aici atât preoții care au slujit în această parohie, oamenii simpli, care din puținul lor au ajutat la dezvoltarea acestei comunități, ctitori ai sfintei biserici, cât și intelectualii de la vremea respectivă care au dus la îndeplinire idealul țăranilor.