Reducerea TVA la alimente ar stopa evaziunea

Data: 08 Mai 2012

Reducerea TVA la alimentele de bază este o prioritate, chiar dacă are implicaţii asupra bugetului, a declarat, ieri, ministrul propus pentru portofoliul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, în comisiile de specialitate din Parlament.

"Consider că trebuie avute discuţii convingătoare cu cei de la Fondul Monetar Internaţional, astfel încât să facem calcule pentru ca bugetul să nu fie afectat. Din datele pe care le avem, diferenţa din TVA poate fi acoperită din ceea ce iese din evaziunea fiscală, aducând chiar venituri suplimentare la buget. Până la sfârşitul anului, cel puţin pe zona de morărit şi panificaţie, ar trebui să venim cu reducerea TVA la 9%", a precizat Constantin. În opinia acestuia, combaterea evaziunii fiscale este un domeniu important, mai ales într-o perioadă de criză. "Cred că trebuie strânse resurse la bugetul de stat astfel încât şi agricultura să fie stimulată din toate zonele, iar în agricultură evaziunea este foarte ridicată. Pot spune că, în panificaţie, la TVA de 19% era o evaziune de 50%, iar după majorarea de 24% a crescut la peste 70%", a precizat ministrul propus pentru portofoliul Agriculturii.