Reduceri la tariful pentru irigaţii

Data: 26 Iulie 2012

Tariful pentru irigaţii va fi redus cu 50 de lei pentru mia de metri cubi, iar proiectele aferente măsurii 125 în agricultură vor avea o alocare suplimentară de 25 milioane de euro, a anunţat premierul Victor Ponta, marţi, la o conferinţă de presă la Ministerul Agriculturii.

Ne confruntăm cu o situaţie negativă excepţională, de secetă, şi am considerat că este datoria Guvernului să facă o analiză şi o strategie de sprijin pentru agricultură, prioritate absolută, domeniu care alături de energie are cel mai mare potenţial de dezvoltare economică şi creare de locuri de muncă, de venituri suplimentare pentru bugetul de stat. Am analizat situaţia creată începând cu toamna anului 2011 şi am analizat măsurile propuse de ministrul agriculturii. Astfel, am fost de acord cu reducerea tarifului la irigaţii cu 50 de lei la mia de metri cubi. Pentru proiectele din măsura 125 am aprobat o alocare suplimentară de 25 milioane de euro. De asemenea, există o hotărâre de guvern prezentată de MADR pentru despăgubiri în cazul persoanelor afectate de secetă. Sunt două categorii de beneficiari“, a declarat Victor Ponta. Premierul a precizat că autorităţile române au solicitat Comisiei Europene plăţi în avans pentru 50% din plăţile directe. „Cererea a fost analizată şi apreciem că există şanse de aprobare“, a menţionat şeful Executivului. De asemenea, oficialul a precizat că a solicitat o situaţie clară a plăţilor în agricultură efectuate prin APIA şi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. „România a absorbit peste un miliard de euro pentru fiecare, ţinta este de 5 miliarde de euro până în 2013. Capacitatea de a absorbi nu este la fel de bună pe fonduri de coeziune şi fonduri structurale. În ceea ce priveşte pescuitul, prin măsurile pe care actuala conducere le-a luat, putem spera la reluarea plăţilor pentru programul operaţional pentru pescuit“, a spus Ponta. Plăţile prin Programul Operaţional pentru Pescuit sunt întrerupte din 13 ianuarie 2012.

Specialiştii în agrometeorologie estimează că, în următoarele zile, conţinutul de umiditate din solul agricol la adâncimi de până la 100 cm va continua să fie deficitar pe fondul vremii caniculare prognozată mai ales în sud-estul şi sudul ţării, se arată în buletinul de specialitate întocmit de către Administraţia Naţională de Meteorologie pentru sfârşitul lunii iulie 2012.