Reeditarea unei lucrări istorice
Cu ocazia împlinirii a 370 de ani de la apariţia cunoscutei lucrări polemico-apologetice „Răspuns împotriva Catehismului calvinesc”, a Mitropolitului Varlaam al Moldovei (1632-1653), Arhiepiscopia Târgoviştei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a omagiat această importantă operă misionară a Bisericii Ortodoxe Române din secolul al XVII-lea prin retipărirea ei într-un nou volum, care cuprinde mai multe studii științifice, rezultatul cercetărilor unor importante personalităţi ale vieţii noastre eclesiale şi culturale româneşti, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Lucrarea apărută la Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei cuprinde 348 de pagini şi a fost lansată cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti. Volumul se adresează clericilor şi credincioşilor, dar mai ales profesorilor de religie, studenţilor teologi, elevilor seminarişti şi, în general, tuturor celor interesaţi de istoria românească şi bisericească medievală. În prefața volumului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon spune: „Volumul Mitropolitului Varlaam ne descoperă o Ortodoxie dinamică, vie și viguroasă, gata în a-și apăra credincioșii de orice înșelare sau tentativă de corupere spre idei religioase și credințe străine de istoria acestui neam”.