Regal popular la Sibiu
Pentru trei zile, Sibiul a fost capitala europeană a muzicii populare, aici desfăşurându-se Festivalul Internaţional de Folclor „Cântecele Munţilor”. Începând de vineri şi până duminică, ansambluri de muzică populară din România, Germania, Ucraina, Spania, Bulgaria, Cipru au făcut un regal pentru cei peste 30.000 de spectatori adunaţi în Piaţa Mare din centrul oraşului, informează Agerpres. Românii şi-au susţinut mitul cum că sunt ospitalieri cu străinii; încă din prima seară a festivalului, interpreţii noştri au cântat compoziţiile din repertoriul invitaţilor, fiind însoţiţi pe scenă de dansatori profesonişti de la „Junii Sibiului”, costumaţi corespunzător, în haine specifice spaniolilor, grecilor, ungurilor, bulgarilor, ciprioţilor.
Pe scenă au evoluat Fanfara tradițională din Althengstett - Germania, Ansamblul de dansuri pădurenești din Ciulpăz - Hunedoara, Ansamblul „Sonekko” - Ucraina, Ansamblul călușeresc Colelia - Olt, Asociația culturală „Achna Forest” - Cipru și Ansamblul de cântece și dansuri din Cieza - Spania. Spectacolul de duminică seara a fost susținut de către: Ansamblul folcloric al Centrului Cultural Yeditepe - Turcia, Ansamblul „Arcanul” din Suceava, Ansamblul „Nikola Tesla” - Serbia. (Dan Cârlea)