Regele Mihai se adresează astăzi Parlamentului

Data: 25 Octombrie 2011

Regele Mihai I se va adresa astăzi Parlamentului de la Bucureşti, în ziua în care împlineşte 90 de ani. Numeroase personalităţi, printre care Regele Carl Gustaf şi regina Silvia ai Suediei, regina Sofia a Spaniei, membri ai altor familii regale din Europa şi Asia, precum şi ministrul de Externe al Cehiei se numără printre invitaţii la ceremoniile dedicate împlinirii vârstei de 90 de ani de către regele Mihai.

"Regele este foarte emoţionat, a aşteptat mult timp acest moment", a declarat fiica sa cea mare, Principesa Margareta. "Revenind la tribuna Parlamentului după mai bine de şaizeci de ani, regele se va adresa naţiunii într-un moment în care este nevoie de încredere, unitate, speranţă şi respect în societatea românească. Casa Regală consideră decizia Legislativului o dovadă de democraţie şi libertate, de clarviziune şi de simţ al istoriei", se arată într-un comunicat al Casei Regale.

"Regele Mihai, singurul supravieţuitor dintre şefii de stat din al Doilea Război Mondial, s-a adresat pentru prima dată Parlamentului în decembrie 1946, după alegerile din noiembrie", a precizat istoricul şi fostul ministru al Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu.