Registrele mântuirii
Hristos îl vede și-l cheamă să meargă după El. Funcționarul ședea la biroul său din Capernaum, cu hârțoagele pe masă - fiind o zi de lucru obișnuită -, însă l-a urmat pe Mântuitorul, fără să întrebe nimic. Ca vrăjit urmează porunca, părăsindu-și postul unde printr-o altă poruncă, cea a superiorilor săi, fusese plasat. Levi, căci acesta îi era numele său, își deschide casa și pune de un ospăț pe cinste, amendat fulgerător de rigoriștii Legii Vechi. Levi nu spune nimic, tace și face. Face ospăț, milostenie, primire de străini, cinstire adusă unui profet. Ucenicii nu zic nimic, înghit mâncarea și odată cu ea replicile acide ale fariseilor.
Și atunci intervine magistral Iisus Hristos... Auzind murmurul fariseilor îndreptat spre ucenici că de ce Învățătorul lor mănâncă laolaltă cu vameșii cei detestați și cu păcătoșii cei necurați, răspunde direct: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9, 12). Mai clar decât atât nu se poate. Așa pricepem și de ce l-a chemat pe vameș după El și acesta, supus, a mers fără să cârtească: știa că era „bolnav”. Știa, intuia, simțea că Omul care l-a chemat avea leacul „bolii” sale sufletești, care se numea lăcomie, nedreptate, hrăpire. Și voia să se elibereze, să se vindece. Nici lui nu-i plăcea ce vedea în oglindă: un vameș învechit în rele, obosit de multele păcate cu care își încărca sufletul, detestat de ceilalți membri ai comunității.
„Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Matei 9, 13), rostește cu tâlc Mântuitorul, în continuarea convorbirii cu fariseii. Cuvântul acesta este preluat cu tact și inteligență din profetul Osea, care zice textual: „Că milă voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot” (Osea 9, 9), și care reproduce cu fidelitate cuvintele Domnului Savaot. Așadar, poruncă dumnezeiască: Lăsați jertfele de animale, act devenit pur formal, și aduceți jertfă curată prin chiar faptele voastre de milostenie și de cunoaștere a lui Dumnezeu. Dumnezeu Însuși îi îndeamnă pe evrei să treacă la faptele sufletești, în contrapartidă cu cele exterioare, care nu aduceau nici un serviciu aproapelui sau comunității.
Iar Iisus Hristos, Dumnezeu și om, adaugă: „Că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”, înțelegând prin pocăință starea de păcătoșenie constatată ca atare, pe deplin conștientizată, localizată la nivelul vieții fiecăruia. Aici intră în joc chemarea vameșului la pocăință - ce șansă, să te cheme Însuși Hristos cel Irezistibil! - așadar, la mântuire. Deci la cunoașterea lui Dumnezeu, căci mântuirea asta înseamnă, asta presupune: cunoașterea lui Dumnezeu.
Apoi, de ce Mântuitorul „vâna” cu predilecție marii păcătoși ai comunităților? De ce era în proximitatea unor desfrânate, a unor vameși și tâlhari, precum și a altor tipuri de proscriși morali? Tocmai pentru a se arăta cu deosebită claritate forma de recuperare, pocăința care salvează sufletul de la moartea veșnică ducându-l către viața veșnică. Prin acești marginali ai lumii „pure” a iudeilor, plină de legi și norme de viețuire și înțesată de jertfe formale, aceste întoarceri pe calea cea bună arătau valoarea exemplului personal, dar și uimitoarea putere de convingere pe care o avea Mântuitorul. Adăugați minunile și aveți cel mai convingător discurs, cea mai productivă atitudine de „pescar de oameni”. Nimic din ceea ce a făcut și a zis Iisus nu a fost fără un sens profund, chiar dacă acesta nu s-a revelat pe loc…
Revenind la fostul vameș Levi, devenit Sfântul Evanghelist Matei pe care azi îl prăznuim la început de post al Nașterii Domnului, știm că a fost primul dintre cei care au scris Evangheliile cu viața și faptele Mântuitorului. Rigoarea lui de funcționar vamal a pus accentul pe genealogia lui Hristos, tocmai pentru a-i convinge suplimentar pe evrei că El este dintre ei, venit pentru ei. Asta nu l-a împiedicat să ajungă, conform Tradiției, până în Etiopia. Moaștele sale lucrează în poporul creștin care le caută harul în catedrala din Salerno. Simbolul lui este omul înaripat și întotdeauna apare în iconografie stând și scriind după dictare. Îngerul îi insuflă, peste umăr, ce și cum să scrie cât mai bine, mai corect, mai riguros. Vameș, deh!