Reguli comune aplicate azilanţilor în interiorul UE
Toate ţările din Uniunea Europeană trebuie să proceseze aplicaţiile pentru azil în timp de şase luni, a anunţat Comisia Europeană, care a propus şi o armonizare a regulilor privind tratamentul refugiaţilor, informează Reuters. Reprezentanţii Comisiei spun că propunerile dau directive clare privind cererile de azil şi prezintă metodele de urmat pentru evitarea unui tratament discriminatoriu în cele 27 de ţări ale blocului comunitar. „Cei care cer azil trebuie să aibă aceleaşi şanse în a fi acceptaţi sau respinşi, în toate ţările UE“, a declarat, într-o conferinţă de presă, comisarul pentru Justiţie, libertate şi securitate, Jacques Barrot. Azilul şi imigraţia sunt chestiuni extrem de sensibile în multe ţări ale UE, cum este şi cazul Italiei şi al Greciei, care afirmă că nu pot face faţă sutelor de mii de persoane, care ajung pe teritoriul lor ca potenţiali imigranţi ilegali. Timpul afectat procesării unei cereri de azil variază de la câteva săptămâni în unele ţări UE la aproape un an în cazul altora.