Reguli de comportament pentru şoferi şi pietoni
Bunul-simţ trebuie să ne guverneze peste tot unde mergem. Comportamentul şoferilor, mai ales la noi, unde se spune că există oameni buni, oameni răi şi şoferi, lasă mult de dorit. Volumul autorului francez Olivier Cechman "Savoir-vivre" sau "Bunele maniere astăzi" are un capitol dedicat celor de la volan, dar şi unul adresat pietonilor. Odată aflaţi la volan, mulţi uită de politeţe. Apar insultele, înjurăturile, farurile aprinse, claxoanele, şicanările în trafic, care, culmea!, nu au rezolvat niciodată un ambuteiaj sau o aglomeraţie. Deci, atunci când vă urcaţi la volan, înarmaţi-vă cu răbdare! Situaţiile dificile se vor rezolva. Pentru evitarea discuţiilor de orice fel, nu parcaţi pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilităţi. Pentru evitarea poluării sonore şi a atmosferei, nu lăsaţi motorul să funcţioneze inutil. Nu aruncaţi chiştoace sau alte gunoaie pe fereastră, nu goliţi scrumiera în locurile unde staţionaţi.
Nu parcaţi la întâmplare: porţile, zonele de livrare, intrările în parkinguri, precum şi culoarele pentru autobuze şi trolee sunt interzise pentru parcare. Nu parcaţi şi nu staţionaţi în dreptul unei alte maşini. Când observaţi un conducător auto care se pregăteşte să parcheze, lăsaţi-i timp să-şi facă manevra. Nu parcaţi pe două locuri.
Pietonii sunt mai vulnerabili, dar trebuie să respecte şi ei regulile de circulaţie. Traversarea numai prin locurile special amenajate şi numai pe culoarea verde a semaforului nu este doar o dovadă de bun-simţ, ci şi una de prevenire a accidentelor. Dacă vă deplasaţi pe stradă împingând un cărucior de copil sau un căruţ cu provizii, trebuie să fiţi foarte atenţi la maşini. Nu loviţi cu bastonul sau umbrela capota maşinii care s-a apropiat prea tare de dumneavoastră. Dacă vi se acordă prioritate, nu uitaţi să faceţi un semn cu mâna sau să zâmbiţi. Dacă nu vi se acordă, evitaţi discuţiile şi altercaţiile. Lăsaţi de la dumneavoastră pentru a evita neplăcerile.