Reguli de conduită pentru participanții la Jocurile Olimpice
Japonia va organiza Jocurile Olimpice în vara acestui an (23 iulie - 8 august) indiferent de evoluţia situaţiei pandemiei de coronavirus, dau asigurări organizatorii, care precizează însă că vor fi reguli stricte pentru prevenirea infectărilor cu virusul SARS-CoV-2.
„Este dificil, dar JO de la Tokyo vor avea loc”, a subliniat australianul John Coates, vicepreşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic, zilele trecute, într-un interviu pentru Nikkei Asia. El a adăugat că în aprilie se va lua o decizie şi cu privire la prezenţa sau nu a spectatorilor la cel mai important eveniment sportiv al planetei, care ar fi trebuit să aibă loc în 2020, dar a fost amânat din cauza crizei sanitare.
Comitetul Olimpic Internaţional a publicat miercuri un prim manual pentru a ajuta federațiile internaționale cu informaţii privind desfăşurarea Jocurilor.
Regulile care vor fi aplicate sportivilor nu au fost încă finalizate, dar organizatorii au anunţat deja că ei vor fi testaţi la fiecare patru zile, precum şi la plecarea din ţările natale şi la sosirea în Japonia.
De asemenea, echipele de sportivi și tehnicieni vor trebui să rămână într-o „bulă”, dar nu vor fi constrânse la respectarea carantinei. Cei care nu vor respecta aceste reguli vor risca să fie expulzaţi de la Jocurile Olimpice, se arată în manual.
„Noi am învăţat multe de la codurile de bună conduită în vigoare pentru alte evenimente”, a declarat directorul Jocurilor, Christophe Dubi.
O creştere recentă a cazurilor de infectare din Japonia a alimentat speculaţiile cu privire la desfășurarea Jocurilor și a determinat statul american Florida să anunțe că este pregătit să găzduiască evenimentul, în locul orașului Tokyo. (C. Z.)