Reguli mai stricte pentru creşterea porcului în gospodării
Creşterea porcului în gospodăriile populaţiei nu va fi interzisă, însă fermierii vor trebui să respecte nişte reguli minime de biosecuritate, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu, după ce ANSVSA a pus în dezbatere publică, conform procedurii legale, un proiect de ordin privind creşterea porcinelor. În proiect, apare un articol care prevede interzicerea creşterii porcilor în exploataţii în aer liber, articol care a creat numeroase discuţii.
„Obiectivul nostru legat de ordinul pe care l-am pus în dezbatere publică este de a găsi cea mai bună soluţie pentru a reduce la minimum toate cheltuielile cu privire la virusul pestei porcine africane, care ne-a costat până acum peste 100 de milioane de euro (...). Deci, nu vom interzice creşterea porcului în gospodării, numai că fermierii care vor creşte porci în gospodărie vor avea nişte reguli de biosecuritate“, a spus Chioveanu, pentru Agerpres.
El a precizat că actualul ordin elimină limitarea creşterii unui număr de cinci porci în gospodării din ordinul vechi emis de fostul ministru al agriculturii şi vizează doar reguli de biosecuritate.
Chioveanu s-a referit şi la motivul introducerii articolului care prevede interzicerea creşterii porcilor în exploataţii în aer liber, explicând că vizează creşterea porcilor la stâne. „Se cresc porci la stâne, la cantoane silvice, iar mistreţii cu virus PPA intră în contact cu aceşti porci şi astfel virusul se duce în sat. (...) Nu este interzisă creşterea acestor porci, ci mişcarea porcinelor vii indiferent de destinaţie“, a explicat Chioveanu.