Reîncep conferințele ASCOR din Postul Mare

Data: 09 Aprilie 2021

Filiala bucureşteană a Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR) orga­nizează în data de 12 aprilie, începând cu ora 18:00, conferinţa online intitulată „Dimensiunea filocalică a operei lui Dostoievski”, pentru a marca bicentenarul nașterii celebrului scriitor.

Prelegerea va fi susținută de părintele conf. univ. dr. Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi va putea fi urmărită live pe paginile de Facebook ale ASCOR Bucu­rești, TRINITAS TV, Agenţiei de Ştiri BASILICA, DOXOLOGIA, pe canalul de Youtube al ASCOR București, fiind difuzată în direct şi la Radio TRINITAS.

Opera lui Dostoievski a avut o importanță deosebită asupra literaturii secolului 20, fiind o influență puternică pentru mulți scriitori, printre sursele sale de inspiraţie aflându-se şi scrierile filocalice pe care autorul rus le-a descoperit la Mănăstirea Optina. Ecourile creației sale încă au un puternic efect în lumea întreagă.

Aceasta este prima dintr-o serie de conferinţe pe care asociaţia studenţească le va organiza în perioada Sfântului şi Marelui Post.