Reînhumarea osemintelor unui soldat român necunoscut în Cimitirul din Zvolen

Un articol de: Diac. Eduard Murariu - 22 Mai 2026

Rămășițele unui militar român necunoscut, căzut la datorie în timpul celui de‑Al Doilea Război Mondial, au fost înmormântate cu onoruri militare în ziua de 29 aprilie 2026, în Cimitirul Militar Central al Armatei Regale Române din Zvolen, Republica Slovacia. Ceremonia solemnă a fost organizată de Ministerul de Interne al Republicii Slovace, în cooperare cu Consulatul Onorific al României la Žilina și Primăria orașului Zvolen.

Rămășițele soldatului român necunoscut au fost găsite în anul 2020 într‑o zonă muntoasă din apropierea satului Čičmany din nord‑vestul Slovaciei. Cercetările întinse pe parcursul mai multor ani au demonstrat că osemintele aparțin unui soldat din Armata Regală Română care avea vârsta de aproximativ 18 ani și înălțimea de 1,58 m. Momentul decesului a fost plasat în luna aprilie a anului 1945, însă cauza exactă a morții nu a putut fi stabilită prin analize antropologice, după cum informează Consulatul Onorific al României în Slovacia.

Ceremonialul de așezare în cimitirul din Zvolen a rămășițelor pământești ale soldatului român a inclus un serviciu religios oficiat de părintele Nicolae Dură, vicar pentru Austria, din cadrul Arhiepiscopiei ortodoxe române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

La emoționantul moment au participat Călin Fabian, ambasadorul României în Slovacia; Marek Sobola, consul onorific al României în Slovacia; col. Georgian Nedelcu, atașatul militar în Slovacia; Patrik Groma, consul onorific al Republicii Cehe în Slovacia; Dhani Eko Wibowo, ministru‑consilier al Ambasadei Indoneziei la Bratislava; preotul militar romano‑catolic col. Stanislav Varga, vicar general al Ordinariatului Militar Romano‑Catolic din Slovacia; precum și atașați militari și reprezentanți ai mai multor ambasade și forțe armate slovace și NATO.

Într‑un gest plin de semnificație, colonelul în rezervă Dan Poinar de la Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” a adus un săculeț cu pământ din România, în culorile drapelului național, pentru ca ostașul român necunoscut, în mod simbolic, să se odihnească și în pământ românesc.

În Cimitirul Militar Român din Zvolen, locul în care odihnesc peste 10.000 de soldați români căzuți în cel de‑Al Doilea Război Mondial, se află un monument, în apropierea Copacului Păcii, dedicat Regelui Mihai I al României, ultimul comandant suprem al Armatei Regale a României.