Reintegrarea socială a persoanelor eliberate din detenţie
Asociaţia Vasiliada, patronată de Mitropolia Olteniei, a organizat ieri, 20 martie, masa rotundă cu tema "Parteneri sociali în reţeaua de suport pentru reintegrarea socială a persoanelor eliberate din sistemul de detenţie". Evenimentul a avut loc în sala de conferinţe a Centrului Social "Mitropolitul Firmilian", situat în strada Mitropolit Firmilian nr. 10, din Craiova. În cadrul întâlnirii, s-a semnat protocolul de cooperare al reţelei de suport în domeniul promovării economiei sociale pentru facilitarea reintegrării sociale a persoanelor eliberate din sistemul de detenţie. Semnatarii acestui protocol sunt 10 instituţii şi organizaţii nonguvernamentale care activează în domeniul social şi care sunt interesate să colaboreze pentru sprijinirea acestei categorii sociale dezavantajate.
Scopul proiectului este diminuarea inegalităţii de şanse a deţinuţilor şi foştilor deţinuţi, în tranziţia lor de la penitenciar la viaţa socială şi de muncă. Cooperarea şi parteneriatul reprezintă o dimensiune importantă a acestui proiect dezvoltat şi implementat într-o formulă complexă ce reuneşte opt instituţii partenere: 3 din România şi 5 din Italia - Oficiul de Executare Penală Externă din cadrul Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Politicilor Sociale, Institutului Regional de Cercetare din Lombardia, Asociaţiei Obiettivo Lavoro şi al Uniunii Departamentelor pentru Politici Socio-Sanitare şi Munca", a informat asistent social Anamaria Voilă, manager întreprindere socială a Asociaţiei "Vasiliada". Proiectul se desfăşoară pe parcursul a 36 de luni, din octombrie 2009 până în septembrie 2012.