„Religia ne poate face să trăim mai împăcați”

Dirijorul, organistul și clavecinistul german (fost contratenor) Hansjörg Albrecht, director artistic al Corului Bach München și al Orchestrei Bach München, s-a născut în Freiberg și a fost membru al Dresdner Kreuzchor, unde a început și instruirea de organist. După aceea, a fost timp de șapte ani asistent de organist la St. Michael din Hamburg. A studiat muzica bisericească, orga şi dirijatul la Hamburg, Lyon și Köln şi a fost bursier al Rudolf-Mauersberger-Stiftung din Corul Kreuzkirche. Este activ atât în domeniul clasic, cât și al muzicii noi, precum și în editarea de CD-uri. Înregistrarea sa cu „The Planets”, de Gustav Holst, a fost nominalizată la Premiul Grammy 2013 în categoria „Cel mai bun moment instrumental clasic”.

Hansjörg Albrecht a susținut concerte ca invitat în New York (Carnegie Hall), Los Angeles (Opera), Roma (Santa Caecilia), Florența (Teatro Communale), Veneția (San Marco), Helsinki (Biserica Taivallahtii), Finlanda (Opera Națională), Copenhaga (Concert Hall of the Tivoli), Geneva (Victo­ria-Concerthall), Zürich (Tonhalle), Spania, Israel și în multe alte locuri. Susține în mod regulat sesiuni internaționale de tip masterclass și a condus clasa de oratoriu la Mozarteum Salzburg în perioada 2016-2021.

Pentru că a studiat muzica bisericească, iar orga este oricum profund legată de spațiul bisericilor și al catedralelor, l-am întrebat în primul rând ce rol ocupă religia în viața lui. Figura i s-a luminat: „E o întrebare fantastică! Religia ocupă un loc foarte important în viața și mai ales în inima mea. Religia ne poate face să trăim un pic mai împăcați, mai senini. Mă pasionează relația dintre Biblie, istoria Bibliei, istoria muzicii, viziunea asupra religiei și situația actuală a Bisericii, în toată lumea. Pentru mine, muzica este foarte folositoare pentru a înțelege Biblia, fiecare capitol, fiecare propoziție. Ce este un recviem? Un text pe care poți să-l citești, să te rogi - dar îl înțelegi? Ne este foarte greu, azi, la începutul secolului 21, în Europa, mai ales în mijlocul Europei, pentru că eu cred că mulți oameni au pierdut multe lucruri. Eu sunt din fosta Germanie de Est și cunosc istoria de dinaintea Zidului. Sunt prima oară în România, dar știu foarte mult despre cum a fost. Am avut toți, împreună, aceeași istorie, 45 de ani de comunism. Azi avem libertate, avem o viață fantastică - nu în toată Europa, dar în mare parte -, însă e foarte important să înțelegem textele vechi. Întotdeauna, ca dirijor, discut textul cu orchestra și corul. Nimeni nu poate să spună «Trebuie să accepți ce e scris!» Trebuie să simți, să înțelegi ceea ce cânți! Suntem toți suficient de inteligenți ca să înțelegem cuvânt cu cuvânt și ne putem lua forță din versuri”.

„Bach compunea pentru Dumnezeu”

Despre România, înainte de a ajunge aici, Hansjörg Albrecht avea o imagine mai degrabă exotică: „Mi se părea foarte departe de mijlocul Europei. Știam desigur că Festivalul Enescu este unul dintre cele mai bogate și mai mari din lume. Istoria sa e fantastică! Dar România, pentru mulți oameni din centrul Europei, este Orientul, înainte de Ucraina, Rusia, Mongolia, China... Vorbeam ieri cu membri ai orchestrei: este formidabil să cunoști și să înțelegi oamenii din locuri diferite ale Europei. Spaniolii nu sunt ca românii, polonezii nu sunt ca francezii. Avem limbi diferite, religii diferite, dar în istoria Europei, în ciuda zidurilor, în ciuda diferențelor, marii artiști, ca Enescu, mergeau la Paris, Berlin, Londra! În domeniul culturii, cel puțin, globalizarea despre care vorbim azi exista de pe vremea lui Otto I! Ca și viziunea unei mari Europe. Vivaldi a scris «Anotimpurile» la Veneția, în 1725, și câteva săptămâni mai târziu partitura era tipărită în Amsterdam!”

Fiind un muzician cu o mare arie de acoperire a curentelor muzicale, avându-l la un capăt pe Bach - până unde merge în celălalt capăt? Jazz, poate? „Jazzul e în inima mea, pot să improvizez puțin. Aș fi vrut să cânt mai mult. Îmi plac mai ales big-bandurile, iar compozitorul favorit este Olivier Messiaen. Nu era un compozitor de jazz, dar muzica lui e precum ferestrele din picturile lui Marc Chagall...”

Va fi vreodată Bach desuet, depășit? „Muzica lui Bach e foarte, foarte modernă, de pildă «Pasiunile» (pe care urma să le dirijeze în ziua interviului, n.r.), oamenii de azi pot fi șocați! Bach este totul, este muzica absolut universală, este compozitorul numărul unu în lume și cred că e cântat și înregistrat mai mult decât Mozart sau oricine. E magic. Uneori aduce tăcerea! Era împotriva Bisericii, s-a luptat cu ea, dar compunea piese religioase, compunea pentru Dumnezeu și pentru credincioși... Haendel a spus: «Sper ca muzica mea să ajungă în inimile oamenilor și să-i facă un pic mai buni»”.

„Muzica e ca pâinea și apa, am nevoie de ea în fiecare zi”

Mai mult organist sau mai mult dirijor? Există o prioritate sau le face pe amândouă cu aceeași pasiune? „Cu aceeași pasiune! Uneori dirijez mai mult și nu cânt timp de o lună sau două - nici o problemă. Sau invers. Dar e foarte important să le fac pe amândouă. Orga e a doua orchestră. Acum înregistrez toate simfoniile lui Bruckner în transcripția pentru orgă, până în 2024 (când se vor sărbători 200 de ani de la naștere, n.r.)”.

L-am întrebat de ce nu mai cântă și vocal. „Pot să cânt pe mai mult de trei octave, dar nu profesional. Am fost zece ani într-un cor, erau anii formării mele, lumea îmi spunea că sunt un contratenor minunat, dar eu voiam să fiu alt­ceva”.

Fiind și director artistic al Münchener Bach-Chor și al Sinfonietta Hamburg, cum reușește să împace asta cu interpretarea? „Trebuie să fii foarte atent cu toate, nu e așa ușor. Dar pentru mine e ca mâncatul și băutul în fiecare zi - nu pot trăi fără asta. E ca pâinea și apa, am nevoie de muzică în fiecare zi. Ideea e că ești în muzică în orice moment. Ai nevoie de mai mult timp pentru o piesă nouă și trebuie să-ți organizezi bine timpul. În 2024 voi cânta în concert toate simfoniile lui Bruckner - e ca şi când aş urca doi munţi Everest...”

L-am mai întrebat în ce țară s-a simțit cel mai bine. Mi-a spus că Rusia: „Nu știu să spun de ce. Mulți nu pot înțelege, dar Rusia nu înseamnă doar comunism. E muzica, e literatura, e căldura oamenilor. Am fost în două mari tururi în Siberia, odată o lună întreagă, singur, și a fost fantastic, era iarnă, erau -30 de grade, am fost cu transsiberianul... Așa am putut să-l înțeleg pe Pușkin și viața grea a oamenilor, care însă sunt foarte legați de muzică. În țările foarte bogate, mulți oameni au pierdut înțelegerea mesajului muzicii”.

Hansjörg Albrecht exersează de fiecare dată când e posibil, chiar dacă nu are un concert în zilele următoare. O oră cel puțin. După Festivalul Enescu urma să cânte la Hamburg, apoi în Catedrala din Pisa, cu piese de Schubert: „Cu prima lui Missa, scrisă pe la 16 ani, tânărul Schubert a deschis calea spre Bruckner!”