Rep. Moldova se îndreaptă spre alegeri anticipate
Republica Moldova nu a reuşit să iasă din criza politică în care se zbate de mai mulţi ani şi a făcut încă un pas în direcţia alegerilor parlamentare anticipate. Singurul pretendent la şefia statului, preşedintele parlamentului şi preşedintele interimar al republicii, Marian Lupu, nu a reuşit să adune cele 61 de voturi necesare în Parlament. "Republica Moldova s-a apropiat de limita după care Alianţa pentru Integrare Europeană (aflată la conducerea ţării – n.r.) fie va dispărea, fie va suferi o transformare care se va produce cu participarea comuniştilor. Însă, nici una dintre aceste variante politice nu oferă populaţiei o garanţie în ceea ce priveşte depăşirea problemelor acumulate", notează cotidianului rus Nezavisimaia Gazeta.