Reparație istorică și spirituală în municipiul Drăgășani
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit duminică, 25 mai, slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Drăgășani, județul Vâlcea, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaramnicului.ro.
După înconjurarea lăcașului de rugăciune, stropirea cu agheasmă și ungerea cu Sfântul și Marele Mir, a urmat rânduiala din interior, care a cuprins așezarea moaștelor în piciorul Sfintei Mese și pecetluirea acesteia, fiind împodobită și pregătită pentru sfintele slujbe. De asemenea, au fost sfințite icoanele de pe catapeteasmă.
Construirea Mănăstirii „Sfânta Treime” s-a realizat între anii 2020-2025 și „reprezintă o firească reparație morală, ce reabilitează identitatea spiritual-culturală a municipiului Drăgășani”, după cum a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie la finalul slujbei de târnosire.
Chiriarhul Râmnicului a arătat că, „prin acest act ctitoricesc, s-a dorit reînnoirea vieții monahale din municipiul Drăgășani, cunoscută fiind în documentele din secolul al XVI-lea existența unui așezământ monahal închinat Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi, care era metocul Episcopiei Râmnicului”.
„Din cauza vitregiilor vremii, acest așezământ monahal s-a năruit, iar pentru a reînvia viața monahală din apropierea municipiului Drăgășani, după 200 de ani, a fost ctitorită o nouă mănăstirire, închinată Preasfintei Treimi, la construirea căreia s-au implicat, cu timp și fără timp, alese inimi credincioase și oameni care au împrumutat lui Dumnezeu din bunătatea și dărnicia lor. Deși nu s-a putut realiza o reconstrucție pe locul inițial, cu ajutorul Preabunului Dumnezeu, s-au construit o frumoasă biserică de zid și un paraclis ca loc de tainică rugăciune, chilii și arhondaric care împreună cu trapeza amintesc de râvna de a-i urma lui Avraam în primirea străinilor, pentru a se împărtăși apoi de binecuvântarea și de cereștile daruri ale lui Dumnezeu, Cel în Treime slăvit”, a mai spus ierarhul.