Reprofesionalizarea, file de carte
Semnalăm apariţia celui mai nou volum din colecţia AltFel: "România după criză. Reprofesionalizarea". Cartea reprezintă produsul Institutului de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare (IPID) şi este coordonat de Mircea Maliţa şi Călin Georgescu. Publicaţia ne dezvăluie, prin intermediul unor analize de specialitate, care este starea naţiunii, cauzele acestui rapt naţional şi ce perspective ne-ar fi de folos pentru a reveni la un drum drept. Aici se găsesc răspunsurile unor specialişti, academicieni şi cercetători cu privire la semnalele de alarmă din economie, agricultură, piaţa muncii şi la confuzia din societatea românească.