Resfinţire a bisericii din localitatea Mihai Bravu – Tulcea
Duminică, 18 iulie, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii din localitatea Mihai Bravu, Protopopiatul Babadag. Biserica din localitatea Mihai Bravu a fost construită prin jertfa şi dărnicia vrednicilor înaintaşi din această localitate în perioada 1913-1922. În ultima perioadă, biserica a fost înfrumuseţată cu pictură în frescă şi a suferit ample lucrări de renovare şi consolidare. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a înmânat acte de apreciere credincioşilor care au ajutat pentru frumuseţea şi podoaba Casei Domnului.